Putin vrea să restaureze imperiul rus, estimează serviciile de informații ucrainene
Serviciile de informații ucrainene estimează că războiul cu Rusia s-ar putea prelungi cel puțin până la sfârșitul anului, întrucât președintele rus Vladimir Putin nu este dispus să renunțe la planurile sale de cucerire.
''Putin nu renunță la planurile sale, acest război se va prelungi'', a declarat vineri în fața presei Vadim Skibițki, responsabil al serviciului ucrainean de informații militare. Acesta a susținut că Putin nu a vrut să-i asculte pe cei care au încercat să-l descurajeze să pornească războiul și acum nu-i ascultă nici pe cei care doresc oprirea acestui război, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres.
''El nu are încredere în nimeni, nu ascultă pe nimeni. Are propriile planuri de restaurare a imperiului rus. Planul său este să guverneze Rusia până la moartea lui, a exclus un scenariu despre un succesor'', a adăugat responsabilul ucrainean citat.
Potrivit acestuia, planul militar al Rusiei pe termen scurt este să încercuiască armata ucraineană în Donbas și să ajungă la frontierele administrative ale acestei regiuni ucrainene ce cuprinde provinciile separatiste proruse Donețk și Luhansk.
Și comentatori occidentali au avertizat anterior că Rusia se pregătește pentru un război prelungit, aceștia evocând un posibil ''război de uzură''.
Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat vineri că Germania este angajată în sprijinirea Ucrainei și că războiul dus de Rusia nu este unul îndreptat doar împotriva Kievului, ci a valorilor democrației occidentale în general, relatează dpa.
"Am decis să fim alături de victima războiului de agresiune", a spus Scholz în cadrul unui discurs la o Conferință a catolicilor germani în orașul Stuttgart din sud-vestul țării.
Președintele rus Vladimir Putin nu trebuie lăsat să scape cu "războiul său cinic și inuman", a declarat el.
Războiul nu este îndreptat doar împotriva Ucrainei, ci și împotriva valorilor democrației occidentale în general, a mai afirmat cancelarul german.
Lavrov: "Planul de pace italian nu este serios"
Cu prim-ministrul ucrainean Volodimir Zelenski care reiterează că țara sa nu va face concesii teritoriale și Kremlinul, care îi invită pe ucraineni "să ia act de realitate", spiritele dintre Rusia și Ucraina se încing din nou, relatează ANSA.
Între timp, Vladimir Putin atacă din nou SUA și se arată deranjat de chestiunea sancțiunilor. Niciun "polițist global" – subliniază Putin la un forum economic al țărilor din fosta URSS – nu va putea opri țările care vor să urmeze o politică independentă. "Rusia devine și mai puternică datorită sancțiunilor". A fura bunurile cuiva nu a dus niciodată la nimic bun, mai ales pentru cei care fac asta, a a spus președintele rus Vladimir Putin, referindu-se la înghețarea bunurilor rusești de către țările occidentale, ca parte a sancțiunilor de la Moscova.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, continuă să atace planul de pace al Italiei. "Politicienii serioși care vor să obțină rezultate și nu sunt angajați să se autopromoveze în fața electoratului lor nu pot propune astfel de lucruri", a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, comentând într-un interviu acordat postului Russia Today în limba arabă propunerile italiene de pace pentru Ucraina.
Lavrov a reiterat că Italia nu a trimis Moscovei planul, însă "ceea ce apare în presă – a adăugat el, referindu-se în special la ipoteza Donbasului și Crimeii sub suveranitatea Ucrainei cu statut autonom – provoacă un sentiment de părere de rău".
Între timp, așa cum a anunțat Kremlinul, citat de agenția Tass, premierul italian Mario Draghi l-a sunat pe Vladimir Putin. Liderul rus a confirmat că Rusia intenționează să garanteze Italiei o aprovizionare neîntreruptă cu gaz. În timpul convorbirii telefonice, președintele rus a spus că Moscova depune "eforturi pentru a asigura o navigație sigură în Marea Azov și Marea Neagră", precizând că Ucraina "blochează acest lucru".
"Discuția s-a concentrat pe evoluțiile situației din Ucraina și pe eforturile de a găsi o soluție comună la criza alimentară în curs și la repercusiunile grave ale acesteia asupra celor mai sărace țări din lume", explică Palatul Chigi. Putin a subliniat că Rusia este pregătită să ajute să se depășească criza alimentară în schimbul ridicării sancțiunilor, raportează Kremlinul, citat de agenția Tass.
Sursa: RADOR
Zelenski: Ucraina trebuie să înfrunte realitatea și să discute cu Putin
Ucraina nu este nerăbdătoare să discute cu Vladimir Putin, dar trebuie să înfrunte realitatea că acest lucru va fi necesar pentru a se pune capăt războiului, a susținut vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.
''Există lucruri de discutat cu liderul rus. Nu spun că oamenii sunt nerăbdători să vorbească cu el, dar trebuie să înfruntăm realitatea de a supraviețui ... Ne vrem viețile înapoi. Vrem să recuperăm viața unei țări suverane în interiorul propriului său teritoriu'', a spus el, adăugând că Rusia nu pare să fie pregătită deocamdată pentru convorbiri de pace serioase.
Joi, Serghei Lavrov l-a acuzat pe președintele ucrainean că nu dorește să negocieze. Totodată, ministrul rus de externe a susținut că Occidentul sprijină Kievul în această poziție.
Comentarii