Raid aerian: zeci de morți într-o tabără de refugiați din Siria/ONU: Ar putea fi o crimă de război
Zeci de persoane au murit într-un raid aerian care a vizat o tabără de refugiați din nordul Siriei, relatează BBC Online, citând martori oculari.
UPDATE 6/05
Raidul aerian soldat cu cel puțin 28 de morți ar putea fi o crimă de război, a declarat, vineri, directorul pentru afaceri umanitare al ONU, Stephen O’Brien.
+++
În imagini publicate pe social media se pot vedea corturi distruse din tabăra pentru refugiați al-Camouna, în apropiere de Sarmada, în provincia Idlib, în apropiere de granița cu Turcia.
Unii martori susțin că bombardamentele au fost lansate de avioane de luptă siriene sau ruse, dar informația nu a putut fi confirmată momentan.
Potrivit unei asociații a opoziției siriene, peste 30 de persoane au murit și alte zeci au fost rănite.
Raidul aerian are loc la o zi după extinderea armistițiului.
Armata jihadistă și forțele rebele non-jihadiste au fost de acord cu o încetare a ostilităților în zona orașului Alep, în urma presiunilor americane și ruse.
Washingtonul și Moscova au negociat de la începutul săptămânii o reînnoire a acordului de încetare a ostilităților care a fost respectat timp de mai multe săptămâni de la intrarea în vigoare, la 27 februarie.
Comentarii