Război în Orientul MijlociuRaid israelian în Liban soldat cu aproape 500 de victime

În Liban este război. Sunt din ce în ce mai intense bombardamentele Israelului, care a lovit 1.100 de obiective ale Hezbollah. Autoritățile de la Beirut au anunțat că aproape 500 de persoane au murit, scrie La Stampa (Italia).
Populația fuge din sudul țării, spitalele sunt în colaps și școlile sunt închise și transformate în tabere de refugiați: „Aici devine ca Gaza”. Netanyahu nu se oprește: „Ancipăm amenințarea”. Și Teheranul este furios. Alarmă de la ONU, unde Adunarea Generală se reunește cu liderii mondiali: Statele Unite intenționează să prezinte „idei concrete” la ONU, pentru a ușura conflictul dintre Israel și Liban, afirmă un oficial american.
Este mister cu privire la moartea lui Ali Karaki, unul dintre principalii lideri ai grupării Hezbollah. Postul „Sky News Arabia”, citând o sursă militară libaneză, susține că „Ali Karaki a fost ucis într-un raid israelian la periferia de sud a Beirutului”. Karaki este numărul trei în ierarhia militară a milițiilor Hezbollah, responsabilă pentru activitățile militare din sudul Libanului. Însă, Hezbollah dezminte moartea lui Ali Karaki: „Este bine, este în deplină sănătate și bunăstare”, a afirmat grupul șiit.
Cu cel puțin 492 de morți, inclusiv cel puțin 35 de copii și 58 de femei și peste 1.600 de răniți în urma raidurilor continue ale Israelului împotriva Hezbollah, luni a fost cea mai sângeroasă zi pentru Liban de la sfârșitul lungului război civil din 1975-1990, a informat mass-media libaneză și internațională.
Forțele de Apărare ale Israelului au lovit zeci de obiective teroriste ale Hezbollah în timpul nopții, în cadrul operațiunii Northern Arrows. Sub conducerea serviciilor secrete ale IDF, IAF a lovit zeci de ținte Hezbollah în numeroase zone din sudul Libanului. În timpul atacurilor, IDF a lovit celula teroristă Hezbollah, care a efectuat atacul. Totodată, artileria și tancurile IDF au lovit ținte teroriste suplimentare în zona Ayta ash Shab și Ramyeh din sudul Libanului.
În urma escaladării din nord și a atacurilor masive ale Hezbollah din ultimele două zile către teritoriul israelian, companiile aeriene străine au început să-și anuleze din nou zborurile către Israel marți, 24 septembrie. Printre companiile care au anunțat anularea rutelor aeriene: Visa, British Airways, compania aeriană spaniolă Iberia și Azerbaijan Airlines, a relatat site-ul israelian Channel 12.
Comandamentul militar intern al Israelului a ordonat închiderea școlilor din nordul țării din cauza luptelor la graniță și a lansării de rachete din partea Hezbollah. Nu vor fi activități în zonele Megido, Yokneam Illit, Daliyat al-Karmel și Isfiya, relatează „Times of Israel”, după ce cele din comunitățile de la nord de Haifa fuseseră deja anulate. Între timp, a informat Channel 12, Wizz Air, British Airways și Azerbaijan Airlines au anulat toate zborurile către și dinspre aeroportul Ben Gurion din cauza intensificării atacurilor.
Hezbollah a revendicat o serie de atacuri cu rachete efectuate în timpul nopții împotriva Israelului la câteva zeci de kilometri de graniță. Grupul libanez a raportat că a vizat mai multe site-uri, în special Afoula și Megiddo, precum și o fabrică de explozibili. Lansarea rachetei a declanșat sirene în mai multe comunități din nordul Israelului.
Nasser Yassin, ministrul libanez care coordonează răspunsul la criza cauzată de atacurile dintre Israel și Liban, a declarat că 89 de adăposturi temporare au fost amenajate în școli și în alte structuri, relatează „Al-Jazeera”. Adăposturile au capacitatea de a găzdui peste 26.000 de persoane, care fug de „atrocitățile israeliene”, a afirmat Yassin.
„Este o plăcere să mă întâlnesc din nou cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cu care am abordat conflictele care persistă în Gaza și în Ucraina”, a scris premierul spaniol Pedro Sanchez, pe X. „Împărtășim preocuparea enormă pentru situația din Liban și cerem limitarea și reducerea tensiunii. Am transmis hotărârea și coerența Spaniei în apărarea sistemului multilateral și a Cartei Națiunilor Unite, a dreptului internațional și a dreptului internațional umanitar”, a spus Sanchez.
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii