Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu mai vrea străzi din centrul Capitalei blocate cu activități de weekend. Clotilde Armand, reprezentant USB în CL al sectorului 1, apreciază că decizia ar reprezenta o lovitură dată vieții culturale.

UPDATE

Gabriela Firea susține că a fost "prost înțeleasă", astfel că a ținut luni o conferință de presă pentru a explica ce a vrut să spună, subliniind că ea face sport și sprijină cultura, fiind membră a Uniunii Scriitorilor. 

Primarul afirmă că are numeroase petiții de la bucureșteni deranjați de faptul că se organizează astfel de evenimente în vecinătatea lor, mulți părinți explicând că din cauza poluării fonice nu pot dormi copiii.

Ea mai susține că Bucureștiul trebuie să fie una vie, cu foarte multe evenimente culturale, sportive sau sociale, dar în locații potrivite, centrale, accesibile.

Firea explică faptul că Bucureștiul este paralizat atunci când au loc concerte în Piața Constituției, prin urmare ele ar putea fi organizate în parcuri, Arena Națională sau Romexpo.

Chiria pentru Piața Constituției este una modică, "cea mai mică din Europa, de pe mapamond" - 1.600 de euro pe zi, a declarat Gabriela Firea, adăugând că pe Arena Națională chiriile sunt între 5.000 de euro și 15.000 de euro, plus gazonul care trebuie refăcut după concerte.

Ea a venit și cu "o soluție constructivă": parteneriate cu organizatori, prin care Primăria să suporte o parte din chirie.

Totodată, Firea a precizat că alte evenimente stradale, din zona Muzeului Țăranului Român, Muzeului Satului și alte zone pietonale nu se pune problema ca acestea să nu mai fie organizate.

Primarul s-a referit din nou la cei câțiva tineri care jucau în weekend tenis pe Bulevardul Kiseleff, în timp ce sute de șoferi au avut de suferit din această cauză, susținând că asemea evenimente ar putea fi mutate în altă parte. 

La observația că autorităților ar trebui ca să le pese mai mult de oameni decât de mașini, ea a spus că și în mașini sunt oameni.

De asemenea, ea a susținut că în alte capitale europene marile artere nu sunt blocate pentru organizarea unor evenimente.

+++

Primăria Capitalei nu mai acordă pentru moment autorizații pentru organizarea de evenimente în București, scrie bucurestifm.ro.

Mihai Deneș, de la Asociația Adevărații Veloprieteni, spune că, după declarațiile Gabrielei Firea, funcționarii nu mai dau autorizații pentru evenimente stradale.

Acesta dorea să organizeze un tur ciclist la sfârșitul lunii, în Capitală.

”Funcționarii au luat-o în serios. În acest moment nu se mai autorizează nicio acțiune culturală, sportivă sau de distracție în București. Tocmai vin de la comisia Primăriei, unde doream autorizarea unui eveniment pentru data de 23 iulie, o plimbare cu bicicletele sâmbătă seara în zona centrală a Bucureștiului. Mi s-a spus «stop» până la noi ordine ale primarului general”, a declarat Mihai Deneș.

+++

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a scris, pe Facebook, că, în cursul acestei săptămâni, va lansa o invitație primarului General al Capitalei în vederea unei întâlniri pe această temă: "Cred că evenimentele culturale stradale sunt esențiale pentru apropierea oamenilor de propriul oraș, iar încurajarea acestui tip de manifestări are efecte pozitive în viața orașului și a locuitorilor săi. Cred, de asemenea, că spațiul public, spațiul pietonal, spațiile de interacțiune socială sunt factori de coeziune și bunăstare în interiorul orașelor contemporane".

"Blocajele din trafic nu sunt efectul acestor evenimente stradale, ci mai degrabă sunt efectul unor chestiuni nereglate de planificare urbană. Am încredere că Ministerul Culturii și Primăria Capitalei pot fi parteneri permanenți în vederea dezvoltării ofertei culturale a Bucureștiului. E important ca inițiativele stradale să fie acompaniate de autorități pentru a face din București un «oraș al oamenilor». Voi invita la discuție și reprezentanți ai Ordinului Arhitecților - OAR București", a mai scris Corina Șuteu.

+++

"Chiar în acest weekend, circulația din Capitală a fost blocată și asta nu pentru că erau foarte multe mașini în trafic — lumea era pe la mare, pe la munte, au plecat mulți în concediu — ci pentru că se aprobă foarte multe evenimente stradale în centrul Capitalei, fie că sunt culturale, de divertisment sau sportive, ceea ce nu se întâmplă în nicio capitală europeană. Acolo este respect pentru cetățeni, pentru turiști și în general respect pentru faptul că nu trebuie să «strangulezi» circulația cu evenimente — care este foarte bine că se organizează — dar nu trebuie să fie organizate în centru, în punctul zero al Capitalei", a declarat, duminică seara, la Antena 3, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Ea a mai declarat că i-a anunțat deja pe toți directorii care se ocupă de aceste aprobări că se vor întâlni luni dimineața, iar așa ceva nu se va mai întâmpla, precizând că astfel de aprobări au fost date anterior debutului mandatului său.

 

"Bucureștenii deja mai au puțin și deja dau pe dinafară de supărare. Ieri am simțit această stare și primesc nenumărate mesaje și pe Facebook, pe mailul meu personal, nu mai spun pe toate mailurile și la dispeceratul Primăriei Generale a Capitalei. Ieri era coadă de mașini de la Casa Presei Libere până la Guvern. M-am gândit că este un accident, am încercat să ajung mai repede, să văd ce se întâmplă. Ce credeți că se întâmpla? Bulevardul Kiseleff era blocat, erau câțiva tineri care jucau tenis — foarte puțini pentru că era și caniculă și cei câțiva tineri, care foarte bine că făceau sport dar nu era cazul să o facă pe Bd. Kiseleff — și tot centrul Capitalei era paralizat, toată lumea supărată. (...) Recent a avut loc un concert în Piața Constituției. Nu se mai putea intra în Capitală de la Otopeni, era paralizat totul"

a explicat Firea.

Potrivit acesteia, există multe zone neexploatate sau chiar terenuri virane unde pot fi organizate evenimente, un exemplu în acest sens fiind Arena Națională, Romexpo, parcuri.

"Dacă am fi avut o centură a Capitalei, nu am fi «străpuns» Bucureștiul rutier dintr-o parte în alta", a adăugat primarul general.

În replică, Clotilde Armand, reprezentantul USB în Consiliul Local al Sectorului 1, a afirmat că intenția primarului general al Capitalei reprezintă o lovitură dată vieții culturale.

"Pentru doamna Firea nu este suficient că bucureștenii trăiesc într-una dintre cele mai poluate capitale europene, că au parte de foarte puțin spațiu verde (de fapt din ce în ce mai puțin, ca urmare a punerii în aplicare în mod ilegal a proiectelor de betonare atât de dragi primarului PSD al sectorului 3, Robert Negoiță), că în București se construiește haotic și se distruge sistematic patrimoniul arhitectural al orașului sau că sistemul centralizat de termoficare al orașului este aproape falimentar. Doamna primar vrea să-i pedepsească suplimentar pe bucureșteni interzicându-le accesul la evenimentele culturale și sportive stradale care dau farmec vieții orașului și sunt până la urmă un semn de normalitate", a scris, pe Facebook, Clotilde Amand.

Reprezentanta USB a mai scris că nu astfel de evenimente strangulează traficul în București, "ci lipsa parcărilor la intrarea în oraș, lipsa unei șosele de centură la nivel de autostradă, absența unui sistem funcțional de management al traficului".

"Fără autorizații eliberate de municipalitate, evenimente precum Street Delivery, Spotlight, Femei pe Mătăsari, concertele de anvergură, maratonul și semi-maratonul de la București, evenimente cu zeci de mii, dacă nu sute de mii de participanți, nu s-ar mai putea organiza", a spus ea.

Totodată, Armand a subliniat că Firea ar trebui să demareze construcția unei noi săli polivalente sau a unei arene de tenis moderne, "în loc să interzică accesul bucureștenilor la cultură și sport".