Președintele Donald Trump, aflat în sondajele recente în urma rivalului democrat, a evocat joi posibilitatea amânării alegerilor prezidențiale programate pentru luna noiembrie, din cauza pandemiei de COVID-19.

Într-un mesaj pe Twitter, Donald Trump s-a referit la riscul fraudării acesta prin votul prin corespondență.

Nu e prima dată când președintele american critică votul prin corespondență care ar facilita fraudarea alegerilor. 

Potrivit Boston Globe, aceasta ar fi o măsură fără precedent, dar președintele nu are autoritatea de a amâna scrutinul prezidențial.

O decizie de amânare a alegerilor trebuie luată de Congres.

”Niciodată în istoria țării, în războaie, crize economice, în Războiul Civil, nu au fost situații în care să nu se desfășoare la timp alegerile. Vom găsi o modalitate de a face acest lucru și pe 3 noiembrie. Vom face față oricărei situații și vom avea alegerile pe 3 noiembrie, cum este stabilit deja”, a declarat Mitch McConnell, liderul majorității republicane din Senat.

Și alți lideri republicani au respins ideea amânării scrutinului.