”Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult gaz decât vom consuma noi”, spune ministrul energiei, Virgil Popescu, menționând că Romgaz ar putea deveni acționar în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.

”Se va întâmpla anul acesta modificarea Legii offshore în Parlament. Avem un perimetru Neptun Deep care este cel mai bogat, unde este deținut 50% de Petrom, companie românească, deținută, la rândul ei, 51% de OMV, - statul român mai are 20% în Petrom -  și de către Exxon, companie americană, care dorește să vândă, dorește să iasă din această participație. Eu am spus, și suntem în negocieri, că dacă Exxon dorește să iasă, doresc ca compania românească, Romgaz, deținută 80% de statul român, să preia acest 50% al Exxon. Se discută între companii, se va ajunge la oferte, se va ajunge la negociere și eu sunt convins că în cel mai scurt timp vom avea Romgaz ca acționar, să dețină 50% din zăcământul Neptun Deep, împreună cu compania Petrom”, a declarat luni seara, la B1 TV, ministrul energiei.

Întrebat unde va fi plasată România pe harta energetică a Europei, Virgil Popescu a precizat: ”Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult decât vom consuma noi, dar avem răgaz până în 2025, probabil, când ar putea să iasă prima moleculă din Neptun Deep. Fac o paranteză: prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră va fi scoasă anul acesta de compania Black Sea Oil and Gas, din alt perimetru, Aurora, din zona de nord a litoralului, este o descoperire mai mică, un perimetru mai mic decât Neptun Deep. Da, România este producător de gaze. Suntem printre puținii producători de gaze din Europa și până când va ieși gazul cel mult din Marea Neagră avem timpă să construim mai multe centrale de energie electrică cu producție de gaze pe care le-aș vedea în interiorul arcului Carpatic pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este una unde se produce”.