"Dar odată ce o recunoaștem și o explorăm, această legătură trebuie contextualizată profund. Legăturile sunt foarte complicate. De-a lungul ultimului deceniu, Siria și întregul bazin mediteranean au experimentat efectele schimbărilor climatice antropogene. Dovezile sunt profunde. Acest lucru a afectat aprovizionarea cu apă, culturile și performanța economică", adaugă White pentru 2Celsius Network.

Și a contribuit în moduri la fel de complexe în alte dinamici politice.

Fayed, un tânăr sirian la vreo 20 de ani, mi-a spus pe trenul de la Szeged la Budapesta, că familia sa s-a mutat dintr-o localitate rurală din centrul Siriei la Alep în 2010 și apoi la Al-Bab, în nord-vest către granița cu Turcia. Motivul a fost nesfărșita secetă care a golit satul în 3-4 ani. Cu toții au plecat spre marea metropolă.

La stația Keleti din Budapesta, Ali, un inginer mecanic sirian în vârstă, dar originar din Tikrit în Irak, mi-a spus același lucru, dar dintr-o perspectivă diferită: cartierul lui in Alep s-a dublat în anii dinaintea războiului civil din cauza fluxurilor de oameni din regiunile Rakka și Deir ez-Zor.

Sunt informații esențiale, deși drama acestor oameni e mult mai complexă. Din 2007 până în 2010, Siria a cunoscut cea mai gravă secetă din istoria sa. "Această secetă face parte dintr-o tendință de scădere a precipitațiilor de iarnă în regiune, legată de schimbările climatice (Hoerling et al, 2011). Conform unui studiu mai recent, schimbările climatice au făcut această secetă de 2-3 ori mai probabilă (Kelley et al, 2015)", explică pentru 2C, Francesco Femia și Caitlin Werrell, co-fondatorii și directorii, Centrului pentru Climă și Securitate în Washington, D.C.

Combinat cu proasta gestionare a resurselor naturale de către regimul Assad, care a subvenționat agricultura intensivă mare consumatoare de apă, cum ar fi culturile intensive de bumbac, și a încurajat practicile risipitoare precum irigarea prin inundație, această secetă a dus la pierderea unui procent semnificativ de culturi și pământ roditor în Siria, și deplasarea (migrația internă) a cel puțin 2 milioane de agricultori și crescători de animale, dintre care majoritatea au umplut centrele urbane, adaugă Femia și Werrell.

Mormoloci

Acum câțiva ani, chiar înainte de semnarea Cadrului de Adaptare de la Cancun, în 2010, Mohamed Mijarul Quayes, ex-secretar la Ministerul Afacerilor Externe al Guvernului Republicii Populare Bangladesh, a menționat acest fenomen cunoscut sub numele de efectul mormoloc (the tadpole effect). Pe scurt, metropola este în creștere rapidă grație oamenilor care își caută drumul către hrană și alte resurse în oraș; ei vin din provinciile rurale împinși de stressul ecologic. Migrația indusă de schimbările climatice nu este așadar numai relocarea populațiilor care locuiesc în zone inundabile și cre se mută în arii contigue precum în Bangladesh, ci acoperă o paletă mai largă de evenimente și fenomene extreme ce duc la deplasare ori dislocare.

Această deplasare internă masivă a trecut neobservată de către comunitatea internațională, iar, în 2011, Siria era în linii mari considerată a fi un stat imun la instabilitatea cu care alte țări din "primăvara arabă" se confruntau, spune Femia și Werrell. Și adaugă, "deși nu este foarte clar cum această deplasare a contribuit la miscarea revoluționară, este evident că Siria era deja un loc instabil, și că stressul climatic a jucat un rol în această instabilitate."

Astfel, spun Femia și Werrell, din 2007 până în 2010, o secetă exacerbată de schimbările climatice a contribuit la o dislocare masivă de populație în Siria; acea deplasare a contribuit la instabilitatea care a precedat conflictului. iar conflictul este cauza acestei crize a refugiaților.
"Sunt de acord cu diplomatul din Bangladesh”, spune White.  "Schimbările climatice pot contribui la o urbanizare rapidă intra-țară sau intra-regiune. E o mare provocare pentru orașe. Și mai departe, poate provoca migrație subsecventă”.
Pe de altă parte, "migrația internațională presupune resurse care de cele mai multe ori nu sunt la dispoziția săracilor din zone rurale ori urbane, deci a trata orașele ca stații intermediare pentru migrația climatică e cel puțin incomplet”, adaugă White.
A ignora trecutul și viitorul impact al schimbărilor climatice asupra migrației ar fi pur și simplu naiv.
"Totuși, în același timp, a indica o legătură cauzală directă între schimbările climatice și mișcările refugiaților ar fi mai rău decât naiv; ar ignora cauze mai imediate și mai presante legate de refugiați sau de fluxurile migrării forțate (conflicte armate, guvernamânt eșuat, diplomație inadecvată, intervenții militare directe, susținerea combatanților, etc.). Oamenii fug din Siria, din Irak, din Eritreea sau din Libia din cauze foarte complicate, dintre care schimbările climatice sunt doar o piesă”, spune White.  
Desigur, actualul flux de refugiați sirieni în țările vecine și în Europa este rezultatul direct al unui război civil brutal, afirmă Femia și Werrell. Imposibilitatea unei vieți sigure, ca rezultat al războilui, este cauza proximă a acestei crize a refugiaților. Nimeni nu pretinde ca refugiații fug din Siria sau Irak "din cauza schimbărilor climatice”.

"Dar, regimul Assad care a fost incapabil sau nu a vrut să gestioneze în mod adecvat resursele de apă și hrană ale Siriei în contextul unei clime în schimbare, a creat condițiile pentru dislocări interne de populații în anii premergători conflictului. E dificil să argumentezi că Siria era o națiune stabilă așa cum spuneau mulți analiști în timpul primăverii arabe când astfel de dislocări semnificative de populație aveau loc”, spun Femia și Werrell.

Așadar, Femia și Werrell concluzionează, o climă în schimbare și seceta extremă sunt parte din întregul tablou al slăbirii statului sirian inaintea conflictului.

Migrația ca adaptare

Migrația a fost mereu înțeleasă ca o problemă. Ea însă este și o soluție. În comunitatea internațională există aceste propensiuni către a clădi ziduri pe care dislocații vor încerca să le ocolească, spune Quayes, dar migrația rămâne adaptare. Delocalizarea, pe de altă parte, este un fenomen care are mai multe niveluri de răspuns. Problemele legate de adaptare sunt extrem de complexe, iar migrația se referă doar la mobilitate. "Migrația e o alegere, eu aș alege termenul delocalizare, mai degrabă”, încheie Quayes.

A trata migrația ca o necesară adaptare la schimbările climatice nu e un lucru rău per se, spune profesorul White. Desigur, adaugă el, "dacă oamenii trebuie să se miște din cauza schimbărilor climatice graduale ori din cauza unor evenimente cataclismice, ei cu siguranță se adaptează”.
Marea problemă, totuși, legată de adaptare ca abordare a migrației climatice este că (din nou) absolvă guvernele, firmele și oamenii de eforturile necesare pentru a combate cauzele schimbărilor climatice, subliniază White.

Într-o lume în care este posibil ca schimbările climatice să crească presiunea asupra resurselor naturale este rezonabil să se prevadă că fluxurile de migrație vor crește, crede Femia și Werrell.

"Cheia este ca comunitatea internațională să se concentreze pe sprijinirea oamenilor pentru a construi capacitatea de adaptare la aceste schimbări climatice, precum și pentru ca ei înșiși să reducă schimbările. Iar în situațiile în care adaptarea in situ este imposibilă, comunitatea internațională trebuie să ofere instituțiilor care sunt capabile de a absorbi, într-un mod umanitar, posibilitatea de a gestiona creșterea migrației. Unitățile de securitate din întreaga lume ne spun că timpul deja a trecut pentru a pregăti și reduce riscurile schimbărilor climatice. Acum este la latitudinea factorilor noștri de decizie civili să ia măsuri”.

Migrația, deplasarea, și relocările climatice au fost prezentate la nivel ONU pentru prima dată în textul Cadrului de Adaptare Cancun în 2010, ca aspecte tehnice și probleme de cooperare internațională, care subliniază anumite activități ce se califică pentru finanțare a adaptării. Mobilitatea umană în contextul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) este diferit de alte protocoale internaționale, cum ar fi Convenția de la Geneva (1951).

Dacă până acum așteptările erau undeva la 150 - 200 de milioane de migranți climatici în următoarele decenii, acum abordarea se schimbă: nu e vorba doar de oameni din zonele ce pot fi inundate de apele crescute ale oceanelor, ci de un complex de factori climatici care, alături de alții, tind către o exacerbare a migrației. Migrația climatică rămâne incertă în terminologia juridică de drept internațional public. Mobilitatea umană în contextul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice este diferit de alte protocoale internaționale, cum ar fi Convenția de la Geneva (1951).

Jose Miguel Guzman de la UNFPA (Fondul ONU pentru populație) menționa că "migrația și schimbările climatice sunt legate profund. Urbanizarea rapidă va avea loc în următorii ani, în Asia și în Africa, în special; aceștia vor genera migrație spre Nord”. Doi factori trebuie să fie combinați - mișcările mari ale populației și planurile de adaptare cu finanțare rapidă.

Refugiați climatici. Probleme de securitate

Profesorul White crede că nu putem numi refugiații care sosesc în Europa drept ”refugiați climatici”. "Cred că ar fi o eroare gravă. Aceasta ar contribui și mai mult la tratarea schimbărilor climatice ca pe o provocare de securitate (care trebuie atacată cu măsuri de securitate a frontierei și chiar zăngănit de arme) și s-ar absolvi guvernele care trebuie să se ocupe cu cauzele imediate”.

Cele mai multe dintre persoanele din Orientul Mijlociu sunt fug de condițiile precipitate de violența politică și nu de o climă în schimbare, spun Femia și Werrell. "Cu toate acestea, este important să nu uităm rolul pe care condițiile climatice extreme, și incapacitatea guvernelor de a gestiona în mod adecvat aceste condiții, joacă în distrugerea mijloacelor de subzistență, și slăbirea contractului social între guvern și public. În cazul Siriei, schimbările climatice par să fi jucat un rol important în scăderea dramatică a precipitațiilor de iarnă, și care au dus la decimarea gospodăriilor de subzistență și la deplasarea a milioane de oameni”.

Având în vedere că previziunile de viitor pentru regiune arată o uscare continuă, va fi critic pentru guvernele din Orientul Mijlociu, dar și din sudul Mediteranei, precum și pentru comunitatea internațională, să facă ceva serios în legătură cu schimbările climatice, accesul la apă și securitatea alimentară. În caz contrar, cei doi cercetători adaugă, "națiunile vor găsi dificil dacă nu chiar imposibil să reconstruiască comunități într-o lume cu grave carențe ale resurselor”.

Migrația se va intampla oricum și nu este nepărat soluția, ci o oportunitate. Migrația ca adaptare aduce o diferență mică - este percepută pe termen lung și trebuie să fie planificată. Dislocarea și migrația sunt cele mai profunde dimensiuni umane ale schimbărilor climatice. Chiar IPCCC a avertizat încă din anii 1990 că populația este una dintre cele mai puternice efecte ale schimbărilor climatice.

Un autor spunea, anecdotic, că statele eșuate, populația în creștere și sărăcia sunt factori mai determinanti ai schimbărilor climatice decât chiar emisiile de CO2. Eradicarea sărăciei și stabilizarea populației este primul pas al răspunsului la schimbările climatice. Iar migrația e ceva ce se planifică în cadre legale clare și cu finanțare serioasă.