Marea Britanie a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul atribuit Rusiei asupra unui fost agent rus și fiicei acestuia în orăşelul Salisbury. Ambasada Rusiei la Londra spune că decizia e ostilă și nejustificată

UPDATE: „Pe 14 martie, ambasadorul Rusiei, Aleksandr Iakovenko, a fost convocat la Ministerul britanic de Externe şi a fost informat că 23 de diplomaţi au fost declaraţi personae non gratae. Considerăm total inacceptabilă, nejustificată şi cu perspective scurte această acţiune ostilă. Întreaga responsabilitate pentru deteriorarea relaţiilor între Rusia şi Marea Britanie aparţine actualei conduceri a Marii Britanii", a anunțat Ambasada Rusiei la Londra.

++++++++++++++++++++++

Premierul britanic Theresa May a anunţat că 23 de diplomaţi ruşi din Marea Britanie, identificaţi drept „agenţi de informaţii care nu şi-au declarat statutul”, au la dispoziţie o săptămână pentru a părăsi ţara, transmite Mediafax.

Rusia a negat orice implicare în atacul cu o substanță neurotoxică asupra lui Serghei Skripal, fost agent al serviciilor ruse de spionaj, acuzat de colaborare cu agențiile britanice de informații.

Este cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de Marea Britanie după încheierea războiului rece. Numărul diplomaţilor ruşi acreditaţi în Marea Britanie era până acum de 59. 

De asemenea, Theresa May a anunţat că Guvernul britanic nu va trimite niciun reprezentant guvernamental oficial la Cupa Mondială de Fotbal Rusia 2018.

Șefa executivului britanic a anunţat și „suspendarea contactelor bilaterale” cu Rusia, transmite Agerpres.

Înainte de anunțul lui May, ambasada rusă la Londra a transmis pe Twitter că orice amenințare de a adopta măsuri punitive va avea consecințe.

Luni seară, premierul May a spus în Parlamentul britanic că atacul a fost comis cu o substanţă de uz militar, „cel mai probabil” de către Rusia, și a cerut Moscovei să ofere explicații în termen de 24 de ore.

În replică, Rusia a negat orice implicare și a spus că nu va răspunde solicitării lui May până nu vor primi o mostră a agentului neurotoxic.

Răspunsul Rusiei la solicitarea Londrei de a oferi explicaţii în cazul Skripal a demonstrat „un dispreţ total pentru gravitatea acestor evenimente. Au tratat folosirea unui agent neurotoxic de uz militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi sfidare”, a spus May miercuri.

Wall Street Journal scrie că Marea Britanie va avea nevoie de sprijinul aliaților săi pentru ca măsurile împotriva Rusiei să fie eficiente. Britanicii au solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pentru a oferi informații actualizate despre atac. De asemenea, ambasadorii NATO urmau să se întrunească miercuri la Bruxelles pentru a discuta situația.