„Dacă nu-i poți înfrânge, dă-i în judecată” ar putea foarte bine să fie mottoul vremurilor noastre, constată „The Wall Street Journal” într-un editorial care trece în revistă situațiile de acest gen din politica mondială.

Și astfel se face că Marine Le Pen a Franței li se alătură lui Donald Trump, lui Silvio Berlusconi al Italiei, lui Jair Bolsonaro al Braziliei și multor altora în panteonul insurgenților politici pe care procurorii au încercat să-i țină departe de funcție prin inculpare.

Un tribunal din Paris a condamnat-o luni pe Le Pen, șefa Reuniunii Naționale (RN) de dreapta anti-establishment, la patru ani de închisoare, cu doi ani suspendați și ceilalți doi cu posibilitate de executare fie în arest la domiciliu, fie sub supraveghere electronică. I-a interzis totodată să candideze la președinție în 2027.

Infracțiunea ei pare a implica deturnarea și delapidarea de alocații acordate membrilor Parlamentului European (PE) pentru a-și angaja asistenți. E acuzată că a redirecționat acei bani spre cheltuieli ale RN, iar nu legate de PE, deși nu e de neconceput ca cele două sfere să se suprapună pe alocuri. Le Pen neagă acuzațiile.

Toate acestea fac ca dosarul să aibă două caracteristici distincte ale războiului judiciar politic modern. Prima este aceea că detaliile cazului forțează limitele juridice și sunt imposibil de priceput pentru o majoritate a alegătorilor, cărora le lipsesc timpul și înclinația de a procesa legislația complexă referitoare la cheltuielile politice. Americanii care nu s-au dumirit nici acum de ce statul New York l-a inculpat pe Trump pentru violări minore și obscure ale regulilor de finanțare a campaniei electorale cunosc deja senzația.

Iar asta mai înainte de a ajunge la a doua trăsătură: aplicarea selectivă a normelor. Și alți membri ai PE s-a întâmplat să se încurce în regulile financiare vagi care joacă rolul principal în acest dosar. „Follow the Money”, o publicație de investigații, a scris că în perioada 2019-2022 139 de europarlamentari, adică aproape 20% din total, au încălcat cel mai probabil regulile privind alocația de care s-ar fi împiedicat și Le Pen. În cazul specific al RN, procurorii au săpat după tranzacții până în 2004 pentru a formula acuzații pe baza lor.

În majoritatea acestor cazuri din PE, toate controversele s-au stins odată ce împricinatul va fi înapoiat banii. Le Monde scrie că Le Pen a înapoiat 330.000 de euro în 2023, fără a-și recunoaște vreo vină. Însă procurorii și judecătorii francezi tot au tras-o acum la răspundere, amendând totodată și RN cu 2 milioane de euro.

Însă crima reală a lui Le Pen, în ochii politicienilor și jurnaliștilor tradiționali, e popularitatea ei. Participând la alegeri prezidențiale succesive a tot câștigat teren, iar la următoarele din 2027 sondajele arată că are șanse bune de a obține funcția. Fapt care îngrijorează și ofensează establishment-ul, care-și aduce aminte de etapa sordidă a antisemitismului din istoria RN (despre care Le Pen ar afirma că încearcă s-o epureze) și care resimte ranchiuna în urma campaniilor ei de succes împotriva, ei bine, a lor.

Sunt motive suficiente pentru a fi prudenți față de ideile politice ale lui Le Pen, iar ascensiunea stângii radicale socialiste ne arată că electoratul francez nu consideră RN singura alternativă pentru centru. Însă regăsim dovezi din belșug de jur-împrejurul lumii că nu există metodă mai eficientă de a-i mâna pe alegători în tabăra lui Le Pen decât aceea de a o inculpa. Guvernul francez nu face altceva decât să-i confirme principalul mesaj politic, anume acela că ea rostește adevăruri pe care „establishment”-ul nu vrea ca alegătorii să le audă.

Poate vom vedea totuși în aceste zile că unii campioni mondiali ai democrației își vor pune totuși încrederea în democrație, în loc să încerce – adesea în van – să câștige alegeri în sala de judecată.

Sursa: Rador Radio România