MAE consideră ”inacceptabil” și lipsit de respect limbajului șefului diplomației ungare cu privire la președintele României.

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă cu surprindere de reacția ”complet nejustificată, disproporționată și scoasă” din context a ministrului ungar al afacerilor externe, postată astăzi pe pagina sa de Facebook, cu privire la transmiterea de către președintele Klaus Iohannis către Curtea Constituțională a României a unei sesizări de neconstituționalitate asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).

Respingând ca ”inacceptabil și lipsit de respect” limbajul demnitarului ungar cu privire la șeful statului român, MAE precizează că decizia președintelui României de a transmite, conform competențelor sale, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria) ”nu vizează oportunitatea deschiderii acestui punct de trecere a frontierei comune și nu este în niciun fel îndreptată împotriva Ungariei sau a minorității maghiare din România”.

”Această decizie este, de fapt, fundamentată pe necesitatea respectării dispozițiilor constituționale referitoare la separarea puterilor în stat, deoarece, potrivit legislației române, inițiativa declanșării negocierilor pentru încheierea unui acord internațional aparține exclusiv puterii executive, neputând fi decisă printr-o lege”, mai explică MAE.

Ministerul de externe reiterează faptul că Bucureștiul își menține ”interesul sincer de construire a unei relații autentice de bună vecinătate și de cooperare în beneficiul reciproc al cetățenilor noștri, indiferent de etnie”: ”În punctul de vedere din luna mai 2020 al Guvernului României cu privire la această propunere legislativă se menționează explicit intenția la nivel executiv de a fi întreprinse demersurile uzuale, conform normelor aplicabile și practicii curente, în vederea consultării autorităților competente cu privire la inițiativa încheierii unui Acord cu partea ungară în vederea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche-Kubekhaza”.

”Scoaterea din context a intențiilor reale ale părții române denotă inclusiv lipsa manifestă a informării și documentării adecvate a părții ungare cu privire la motivația sesizării de neconstituționalitate, disponibilă public”, potrivit MAE.

"Din păcate, președintele României este un politician extremist antimaghiar'', a scris vineri pe Facebook Peter Szijjarto, după ce Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituționalitate asupra unei legi prin care Guvernul să înceapă tratativele diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria).

Iohannis a explicat în sesizare că inițiativa declanșării negocierilor în vederea încheierii unui tratat internațional în numele României ”aparține în mod exclusiv puterii executive", astfel că nu poate fi stabilită prin lege.

"Prin legea criticată, Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-și manifesta voința cu privire la o anumită problemă de politică externă. Astfel, Guvernul este obligat să-și exercite o anumită atribuție în condițiile fixate de Parlament, în sensul declanșării/inițierii unei acțiuni juridice sub forma unor discuții oficiale, adică a unor negocieri, purtate cu scopul încheierii în viitor a unui acord separat cu Republica Ungaria care să privească deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat", se arată în sesizare.