Un mijloc pentru președintele turc să însuflețească naționalismul electoratului său înaintea prezidențialelor din 2023, potrivit unei analize realizate de FRANCE 24.

Înghețarea cererilor de aderare la NATO ale Finlandei și Suediei, amenințare cu o nouă ofensivă contra forțelor kurde în nordul Siriei, tensiuni cu Grecia privind insulele din Marea Egee, refuzul de a impune sancțiuni împotriva Rusiei... Dacă Recep Tayyip Erdogan ar căuta să sfideze Occidentul pe teren diplomatic, nu ar proceda altfel.

Când toate privirile sunt îndreptate spre Ucraina, președintele turc pare să caute să profite de asta avansându-și pionii și impunând condiții în dosare foarte sensibile pentru americani și europeni.

Astfel, în ciuda unor negocieri "constructive" și unor "progrese" cu Turcia, luni, 21 iunie, o deblocare rapidă a candidaturilor Suediei și Finlandei se anunță compromisă cu o săptămână înaintea summitului Alianței de la Madrid.

Ankara reproșează acestor două națiuni, în special Suediei, apropierea de Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care visează să creeze un stat kurd independent care să unească sudul Turciei, nordul Irakului, nordul Siriei și vestul Iranului. Această mișcare kurdă, catalogată drept teroristă de Ankara, dar și de Statele Unite și Uniunea Europeană, duce o luptă de gherilă în Turcia din 1984.

Președintele turc spune că "așteaptă măsuri concrete și serioase" ale acestor două țări înainte de a lua în calcul să le deschidă ușa Alianței. Mai clar, vrea să-și negocieze aprobarea.

În afară de PKK, Recep Tayyip Erdogan vrea ca aliații săi occidentali să ridice sancțiunile pe exportul de arme și de tehnologie, decise la sfârșitul lui 2019 în urma operațiunii turce lansate în nordul Siriei contra milițiilor kurde. Acesta au luptat, cu sprijinul coaliției internaționale conduse de Washington, împotriva jihadiștilor organizației Stat Islamic.

"Când se referă la o nouă ofensivă contra forțelor kurde în nordul Siriei sau când amenință să blocheze aderarea Finlandei și Suediei la NATO, Recep Tayyip Erdogan vrea să arate că el nu face compromisuri cu naționalismul turc și că și poate impune agenda și condițiile, subliniază David Rigoulet-Roze, specialist în Orientul Mijlociu, cercetător asociat la Institutul de cercetări internaționale și strategice (IRIS) și redactor șef al revistei "Orients stratégiques".

Această supra-investiție naționalistă urmărește să compenseze dezastruoasa gestionare economică a țării, să flateze baza și să mobilizeze electoratul în perspectiva următoarelor alegeri care se anunță mai curând complicate pentru el".  

Neîncredere și supralicitare

Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale și legislative din iunie 2023, această neîncredere și supralicitare față de occidentali se pot dovedi rentabile pentru el electoral, în vreme ce criza economică și inflația galopantă sunt în centrul dezbaterilor în Turcia.

Potrivit unui sondaj al German Marshall Fund publicat în aprilie, 58,3% dintre turci consideră Statele Unite "principala amenințare contra intereselor turcești", în vreme ce 62,4% dintre ei estimează că europenii "caută să divizeze și să dezintegreze Turcia, cum s-a întâmplat cu Imperiul Otoman". Sunt și 69,8% care cred că țările europene au contribuit la întărirea organizațiilor separatiste ca Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

"Recep Tayyip Erdogan este un adevărat animal politic, care acționează pe scena internațională ca un jucător de poker”, adaugă David Rigoulet-Roze. ”Există adesea o miză de politică internă în spatele înfruntărilor cu occidentalii și diferitele sale poze marțile pe scena internațională nu sunt parțial decât o ajustare față de constrângerile interne și interesele sale personale de păstrare a puterii".  

Erdogan "nu poate tăia punțile cu occidentalii"

Cu riscul de a se hrăni din crize internaționale sau a-i crispa pe occidentali, cum a fost în ultimii ani referitor la foraje în Mediterana în zone contestate, dar și la conflictul din Libia și chestiunea rachetelor rusești S-400 cumpărate de Turcia în ciuda apartenenței sale la NATO.

"E vorba de poziții punctuale, foarte provocatoare, pentru că el nu poate tăia punțile cu occidentalii, nici crea o lume nouă pe placul lui, subliniază David Rigoulet-Roze. Recep Tayyip Erdogan nu ignoră faptul că primul partener comercial al Turciei rămâne Uniunea Europeană și că Statele Unite au devenit, în 2020, al treilea client al exporturilor turcești.

Mai recent, Recep Tayyip Erdogan a refuzat să impună sancțiuni contra Rusiei, de unde Turcia importă energie și cereale și cu care Ankara are relații deosebite în ciuda unor interese uneori antagonice, ca în Siria sau în Libia. Pe 8 iunie, l-a primit pe președintele venezuelan Nicolas Maduro, a cărui legitimitate nu este recunoscută de occidentali. La începutul lui iunie, președintele turc a anunțat și că pune capăt unor întâlniri regulate cu liderii greci pentru a facilita cooperarea bilaterală, potrivit unui acord încheiat în 2010. Turcia afirmă că Grecia staționează trupe pe insulele Mării Egee încălcând tratate de pace semnate și amenință să deschidă o dezbatere referitoare la suveranitatea lor.

"Putem avea impresia, în aparență, că el conduce jocul în fața occidentalilor, dar în realitate, ei îi testează de fiecare dată pentru a vedea până unde poate merge și dacă poate realiza o lovitură politică obținând un câștig geopolitic pe eșichierul regional sau un câștig economic pentru a susține finanțele țării", explică specialistul în Orientul Mijlociu.

"Situația președintelui turc nu este atât de confortabilă pe cât pare, pentru că își asumă riscul de a fi stigmatizat de toți ceilalți membri ai NATO și a deveni oarecum 'oaia neagră' a organizației".  

Turcia este indispensabilă

Dincolo de considerațiile electorale, președintele turc caută să repună Turcia printre puterile care contează. Pe plan regional, dar și internațional.

"Recep Tayyip Erdogan este foarte nostalgic după măreția otomană care are un ecou profund în psihicul turc actual, cu ideea potrivit căreia Turcia trebuie să redevină o putere recunoscută ca atare, în lipsa unui imperiu", arată David Rigoulet-Roze. "Problema este că ambițiile lui Recep Tayyip Erdogan sunt frânate de realitate, de vreme ce Turcia nu-și poate permite să fie izolată, fiind în mare dificultate economică și când puterea de cumpărare a turcilor se prăbușește".

Și continuă: "or, contractul inițial al AKP cu turcii era să asigure un nivel de viață în creștere, ceea ce a fost cazul timp de 20 de ani", continuă specialistul în Orientul Mijlociu. "Dar nu mai este cazul astăzi. Acest lucru îl pune pe președintele Erdogan în dezacord cu electoratul său tradițional, de unde semnalele în direcția monarhiilor petroliere din Golf, pe care însă le-a condamnat în ultimul deceniu".

Prințul moștenitor saudit Mohammed ben Salman, zis "MBS", este așteptat pe 22 iunie în Turcia în prima sa vizită oficială în țară, în timpul căreia ar urma să fie semnate mai multe acorduri între cele două puteri regionale. Recep Tayyip Erdogan a fost deja, la sfârșitul lui aprilie, în Arabia Saudită, la aproape trei ani după disputa produsă de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi la Istanbul.

Până la urmă, Recep Tayyip Erdogan știe că Turcia, garanta convenției de la Montreux, [semnată în 1936, ea permite libera circulație în strâmtorile Dardanele și Bosfor, ca și în Marea Neagră, n. red.] este de neocolit din punct de vedere militar și geopolitic pentru occidentali. Dacă apartenența sa la NATO ridică un semn de întrebare, atât de mult compromite ea extinderea alianței în plin război în Ucraina, ei par condamnați la o coabitare cu omul forte de la Ankara.

"Când Turcia a devenit membră a NATO, eram într-o altă lume și într-o configurație internă și externă care nu mai are nimic de-a face /cea de azi/", explică David Rigoulet-Roze. "În timpul războiului rece, țara care apăra flancul sudic al Alianței era laică, anticomunistă, pro-occidentală și pro-europeană. Situația s-a schimbat de când AKP și Erdogan sunt la conducere și reprezintă o putere islamico-naționalistă care se vrea cel puțin nealiniată".

"Cu siguranță nu este momentul să repunem în discuție rolul și statutul Turciei în NATO, nu este în interesul nimănui, dar totuși, creditul pe care ceilalți membri i-l acordă nu mai este neapărat același, în mod clar", conchide David Rigoulet-Roze. "Turcia rămâne indispensabilă în ochii Occidentului care caută s-o împiedice să acționeze pe cont propriu, pentru că este o țară balama: /între/ Caucaz, Orientul Mijlociu, Marea Neagră și Europa".

Sursa: RADOR