Aceste cifre nu mai fuseseră atinse din 2015, potrivit Iran Human Rights (IHR), o organizație pentru drepturile omului, relatează Le Vif.

Anul acesta, peste 300 de execuții prin spânzurare au avut loc deja în Iran.

Aproximativ 307 persoane au fost executate de la 1 ianuarie 2023, o cifră în creștere cu 75% față de primele cinci luni din 2022.

Numai în luna mai, 142 de persoane au fost executate, adică patru pe zi, potrivit ONG-ului Iran Human Rights.

Iranul este țara care execută cel mai mare număr de pedepse cu moartea din lume în fiecare an, după China, potrivit grupărilor pentru drepturile omului, inclusiv Amnesty International, care denunță proceduri opace și mărturisiri obținute forțat, adesea prin tortură.

Șapte bărbați au fost spânzurați în legătură cu demonstrațiile anti-regim care au început în septembrie anul trecut. De asemenea, mai multe ONG-uri susțin că spânzurările au crescut în contextul cazurilor legate de droguri sau al crimelor, minoritățile etnice fiind vizate în mod disproporționat.

"Escaladarea execuțiilor arbitrare de către Republica Islamică are scopul de a răspândi frica în societate pentru a preveni protestele și a prelungi menținerea conducerii actuale la putere", a declarat Mahmood Amiry-Moghaddam, directorul IHR. "În cazul în care comunitatea internațională nu va reacționa mai puternic la valul actual de execuții, alte sute de oameni vor cădea victime ale mașinii lor de ucis în lunile următoare".

Sursa: RADOR