„Pentru a clarifica relațiile noastre cu Iranul: în textul acordului nostru recent există un pasaj care se referă la o posibilă agresiune suferită de fiecare dintre cele două țări contractante. Îl redăm pe ecran, pentru a anticipa așteptările exagerate. Alineatul 3 al articolului 3: în cazul în care una dintre cele două părți este supusă unei agresiuni, cealaltă parte contractantă se angajează să nu ofere asistență militară sau de altă natură agresorului... și va lua măsuri pentru a se asigura că diferențele sunt rezolvate pe baza Cartei Națiunilor Unite...”

Duminică dimineață, după atacul american asupra Teheranului, televiziunea de stat din Rusia a difuzat, la fiecare ediție, până seara târziu și nu numai, acest mesaj, care conținea cu siguranță știri, dar poate și o justificare preventivă. Dincolo de reacțiile care au urmat, de documentele necesare semnate de ministrul de externe Serghei Lavrov și de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, de condamnarea deciziei americane și de critica consimțământului implicit dat de țările occidentale cu privire la atacurile israeliene împotriva Iranului și la „denaturarea periculoasă” a legislației internaționale, poate că aspectul cel mai important al zilei a fost de fapt această clarificare încredințată celui mai important instrument de propagandă internă.

Rusia este consternată, indignată și angajată, însă aruncă prosopul cu mare demnitate, ca să folosim cuvintele poetului.

Nu prea poate face nimic în privința asta, nu poate merge împotriva voinței noului său aliat american, care este mult mai important pentru destinul său decât vechiul prieten iranian.

Este un sentiment care persistă chiar și după ascultarea cuvintelor rostite luni dimineață de Vladimir Putin, la începutul întâlnirii cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi de la Moscova. „Agresiunea neprovocată împotriva Iranului nu are motive sau justificări”, a spus președintele rus, care, făcând „cele mai bune urări” Liderului Suprem, ascuns în prezent cine știe unde, a spus că „vom încerca să ajutăm poporul iranian”, omițând să numească în această propoziție pe liderul poporului menționat anterior, adică liderii puterii iraniene, și distanțându-se destul de clar de viitoarea lor soartă.

Ca și cum nu ar fi fost suficient, Peskov a ținut să facă o precizare privind propriile cuvinte rostite duminică după-amiază când a spus că relațiile dintre Rusia și Statele Unite au suferit „daune serioase” și „nu vor putea fi readuse peste noapte pe o cale constructivă”. Luni, după ce a reiterat că întâlnirea președintelui rus cu ministrul iranian de externe era programată de ceva vreme și că orice schimbare de regim nu poate avea loc prin decizia „țărilor terțe”, el a declarat, ca răspuns la o întrebare despre posibilul impactpe care atacurile americane împotriva Iranului îl pot avea asupra relațiilor dintre Moscova și Washington, că acestea sunt „procese independente”, adăugând că Putin și Trump au discutat despre criza iraniană, însă Casa Albă nu a informat Kremlinul despre atacul iminent.

Goodbye Teheran. Sau mai bine zis do svidania.

Prea puțin contează dacă lovitura adusă prestigiului internațional al Rusiei este recunoscută doar de șoimii galaxiei ultranaționaliste. „Trump, care a venit ca președinte pacificator, a început un nou război pentru Statele Unite”, a declarat Dmitri Medvedev, fost președinte al Federației și acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, adăugând că „cu acest tip de succes, Trump nu va putea câștiga Premiul Nobel pentru Pace”. „Este timpul să ajutăm Teheranul”, a spus oligarhul Konstantin Malofiev, patronul beligerant al platformei Țargrad care, pornind de la numele țarist, evocă nostalgie pentru Rusia imperială. „Dar, în același timp”, recunoaște el, respectând rațiunile de stat, „trebuie să oferim Statelor Unite și Iranului asistență diplomatică în negocierile de pace, numind un trimis special pentru asta. Putem juca la două mese”.

Nu va exista nicio reacție internă dacă singurul care protestează cu adevărat, din închisoarea în care este deținut pentru că a defăimat armata, este extremistul Igor Girkin. „Dacă Iranul nu primește sprijinul necesar din partea aliaților săi, Rusia și China, în decurs de o lună, dușmanii săi vor atinge obiectivul de a readuce acea țară în epoca de piatră”, spune pușcașul primei invazii a Ucrainei. Numai că Putin a demonstrat deja că știe cum să gestioneze protestele acestei aripi extremiste a minorității. Întâmplător, chiar astăzi este a doua aniversare a marșului asupra Moscovei întreprins de Evgheni Prigojin și Brigada sa Wagner. Știm cum s-a terminat.

Sursa: Rador Radio România