Caleidoscopul geopolitic nu a mai fost atât de zguduit din 1989, anul în care Zidul a căzut și comunismul a sucombat în statele din estul Europei, se arată în analiza Reuters.

Dar, spre deosebire de acele tulburări benefice, pentru că au deschis o nouă fază în integrarea europeană, crizele din 2015 au amenințat să destrame Uniunea și au zguiduit-o, lăsând-o rănită, descumpănită și întinată de noi bariere.

Căderea Cortinei de Fier în 1989 a dus, în numai doi ani, la acordul care a dus la crearea monedei unice și, în următorii 15 ani, la extinderea spre est a UE și NATO până la granițele cu Rusia, Ucraina și Belarus. Această situație părea să confirme previziunea lui Jean Monnet, cel văzut de mulți drept fondatorul Uniunii, că o Europă unită va fi construită de crize.

Și totuși șocurile economice și politice din acest an – care au inclus valurile de imigranți din Orientul Mijlociu, datoria Greciei, violența islamiștilor radicali și acțiunile militare ale Rusiei – au dus la reintroducerea controalelor la frontiere, creșterea în opțiunile electoratului a populiștilor anti-europeni și acuzații reciproce între guvernele statelor membre.

Șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că zona Schengen și chiar euro sunt în pericol dacă frontierele interne sunt închise. Juncker a avut totuși puterea să glumească după ultimul summit UE din acest an - care a fost dedicat chiar managementului crizelor - când a spus „crizele care sunt cu noi vor rămâne și altele vor urma”.

Una dintre problemele pe cale să se înrăutățească în 2016 este faptul că liderii politici ai Europei sunt slăbiți și atât de preocupați de subiectele din țările de origine încât nu au capacitatea de a lua deciziile colective atât de necesare.

Supraviețuirea Angelei Merkel în poziția de cancelar al Germaniei depinde de capacitatea ei de a reduce afluxul de imigranți și de a arăta că are problema migrației sub control. Pentru Francois Hollande, președintele Franței, anul 2015 a fost încadrat de cele două atacuri teroriste pe străzile Parisului din ianuarie și noiembrie, care au șocat întreaga Europă. Iar influența Franței asupra Uniunii este în scădere pe fondul slăbiciunilor economice, iar Marine Le Pen și Nicolas Sarkozy îi suflă tare în ceafă lui Hollande, care nu e sigur că ar putea fi reales în 2017.

Peste Canalul Mânecii, premierul britanic David Cameron pare interesat doar de o înțelegere privind schimbarea termenilor tratatului de aderare a Regatului Unit la UE și se pregătește de un referendum pe muchie de cuțit anul viitor în cazul în care nu obține ce vrea.

Dacă a doua mare economie a UE și una din principalele ei puteri militare devine primul stat membru care votează să părăsească Uniunea, atunci blocul va suferi o puternică lovitură de încredere, iar forța ei pe plan internațional se va prăbuși.

Chiar dacă unele voci susțin că un Brexit ar fi chiar benefic, deoarece i-ar apropia pe cei rămași și ar strânge rândurile în jurul euro, aceste păreri ignoră miriadele de dezbateri de tip est versus vest, nord versus sud, piață liberă versus protecționism, suveranitate versus integrare din celelalte 27 de state membre.

Mai degrabă, este de așteptat ca votul britanicilor să ducă la cereri de referendum în multe alte state. Așa că poate o victorie a lui Cameron ar fi mai bună pentru viitorul Europei unite, dar o îmbunătățire a termenilor din relația Marea Britanie-UE îi va determina pe alți lideri naționali să ceară schimbări și să amenințe Bruxelles-ul cu mesaje de adio. 

Pentru a citi întreaga analiză, accesați reuters.com.