Rishi Sunak avertizează despre "decizii dificile"
Însărcinat de Regele Charles al III-lea să formeze un guvern, noul prim-ministru al Regatului Unit i-a avertizat pe cetățeni, promițând în același timp "stabilitate".
Rishi Sunak a anunțat că va lua "decizii dificile" pentru a repara "greșelile" comise sub Liz Truss, forțată să demisioneze după o furtună financiară provocată de programul ei economic. "Voi pune stabilitatea și încrederea economică în centrul programului acestui guvern. Asta înseamnă că vor trebui luate decizii dificile", a declarat noul prim-ministru în prima sa intervenție din fața Downing Street 10, relatează Le Temps.
Însărcinat marți de Regele Charles al III-lea să formeze un guvern, Rishi Sunak a devenit al treilea prim-ministru în două luni, într-o țară aflată într-o gravă criză economică și socială. El a devenit primul lider britanic de origine indiană, de confesiune hindusă și primul originar dintr-o fostă colonie britanică. La 42 de ani, el este și cel mai tânăr șef de guvern din istoria contemporană a Regatului Unit, după ascensiunea fulminantă în politică.
Obligată sa plece după furtuna provocată de planul ei masiv de scădere a impozitelor, Liz Truss i-a urat "toate succesele din lume" succesorului ei, "pentru binele țării noastre" și, într-o pledoarie pentru îndrăzneală la putere, l-a citat pe filosoful roman Seneca: "Nu pentru că lucrurile sunt dificile nu îndrăznim, ci ele sunt dificile pentru că nu îndrăznim".
O premieră pentru Charles al III-lea
Făcând un bilanț al mandatului său fulger, marcat de decesul și funeraliile Reginei Elisabeta a II-a și ajungerea pe tron a lui Charles al III-lea, ea a subliniat sprijinul dat gospodăriilor în confruntarea cu creșterea facturilor la energie. Ea a mers apoi cu mașina pentru a-și prezenta demisia Regelui Charles al III-lea la Palatul Buckingham.
Este prima dată când Charles al III-lea numește un șef de guvern. Liz Truss fusese primită de Elizabeth a II-a pe 6 septembrie în audiență la castelul scoțian de la Balmoral. Suverana de 96 de ani a decedat două zile mai târziu.
Boris Johnson, care a fost și el determinat să demisioneze la începutul verii, a scris pe Twitter: "Felicitări lui Rishi Sunak în această zi istorică, e momentul ca fiecare conservator să-i dea noului nostru prim-ministru sprijinul său deplin și întreg".
Fără alegeri anticipate
Rishi Sunak preia frâiele unei țări confruntate cu o gravă criză economică și socială. Inflația depășește 10%, cel mai înalt nivel în G7. Prețurile energiei cresc, ca și cele ale alimentelor. Planează riscul de recesiune. Va trebui de asemenea să calmeze piețele financiare, zguduite de anunțurile din domeniul fiscal ale guverului Truss la sfârșitul lunii septembrie, anulate de atunci în cea mai mare parte de urgență.
Rishi Sunak vine la putere într-o perioadă de instabilitate fără precedent. Este al cincilea prim-ministru britanic din 2016, când țara a ales printr-un referendum să iasă din Uniunea Europeană. El preia conducerea unui Partid Conservator extrem de divizat, după 12 ani la putere. În vreme ce opoziția laburistă se află în fruntea sondajelor cu doi ani înainte de alegerile generale, Rishi Sunak i-a avertizat pe deputații din tabăra sa că ei trebuie "să se unească sau să moară".
Rishi Sunak a exclus alegerile anticipate, cerute de laburiști. Dar potrivit unui sondaj Ipsos publicat luni, 62% din alegători doresc un asemenea scrutin înainte de sfârșitul lui 2022. Potrivit unui sondaj YouGov, doar 38% dintre britanici sunt mulțumiți că Rishi Sunak devine prim-ministru.
Ce program?
Acest adept al Brexit-ului încă din primul moment, care trece drept un pragmatic, va trebui să formeze repede un guvern, pentru a da asigurări piețelor financiare și a satisface facțiunile majorității sale, cu riscul de a avea aceeași soartă ca Liz Truss. El va trebui, de asemenea, să-și explice intențiile: el nu a vorbit în timpul campaniei fulger a Partidului Conservator care a început joi. S-a impus fără program sau vot al aderenților, după renunțarea fostului prim-ministru Boris Johnson și eșecul adversarului său, Penny Mordaunt, de a obține sprijinul a 100 de deputați.
În precedenta campanie, vara trecută, în care a fost învins de Liz Truss, acest fost ministru de finanțe (2020-2022) a insistat pe necesitatea de a lupta contra inflației, calificând promisiunile de scădere a impozitelor ale adversarei sale drept "povești cu zâne". În ce privește imigrația, el a spus că susține proiectul ultraconservator, deocamdată blocat, care constă în a trimite în Rwanda migranții ajunși ilegal în Regatul Unit.
Sursa: RADOR
Comentarii