Ambasada britanică la București, Departamentul pentru ieșirea Marii Britanii din UE (DExEU) și Ambasada României la Londra au organizat o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din UK privind drepturile lor după Brexit.

La întâlnirea organizată luni la Institutul Cultural Român de la Londra, secretarul de stat Suella Fernandes, de la DExEU, ambasadorul britanic în România Paul Brummell și ambasadorul roman în Regatul Unit Dan Mihalache, precum și oficiali din cadrul DExEU, Home Office (Ministerul britanic de Interne), Departamentul pentru Educație și cel al Muncii au oferit informații recente cu privire la mersul negocierilor cu UE și la noua schemă de obținere a statutului de ședere permanentă (settled status) care va fi pusă în aplicare pentru cetățenii UE din Marea Britanie, anunță Ambasada britanică din România.

Secretarul de stat britanic a precizat că cetățenii români din Marea Britanie sunt membri foarte valoroși ai societății și Regatul Unit își dorește ca aceștia să rămână pe teritoriul său.

Oficialii britanici prezenți la eveniment au prezentat planurile cu privire la schema de obținere a statutului de ședere permanentă și au oferit noi asigurări că aceasta va fi ”simplă, ieftină și eficientă”. 

"Toți cei aflați în această încăpere, precum și alți membri ai comunității românești din Marea Britanie, își aduc contribuția la dezvoltarea societății și a culturii britanice. Voi ne ajutați să salvăm vieți, să ne educăm copiii, să construim poduri și case. Voi ne ajutați să facem din Marea Britanie o țară diversă și inclusivă. Prin urmare, doresc să subliniez că sunteți o parte importantă din comunitatea noastră. Vrem să ne asigurăm că toți cei de aici vor continua să se simtă bineveniți - și că vă veți putea continua viețile ca și până acum, în țara pe care ați ales-o să fie căminul dumneavoastră”, a declarat Sulla Fernandes.

Ambasadorul britanic, Paul Brummell, a declarat că acordul la care au ajuns Londra și Bruxelles la Consiliul European din decembrie va permite ”membrilor comunităţii de români din Marea Britanie să rămână aici chiar şi după ce părăsim UE pe 29 martie 2019 şi să continue să aibă acces la fonduri şi servicii publice”.