România a evacuat din Kabul cinci cetățeni afgani
Celula de criză interinstituțională a făcut în continuare demersuri susținute pentru evacuarea cetățenilor afgani foști colaboratori ai trupelor române și ai organizațiilor internaționale, studenți cu burse în România sau categorii vulnerabile.
Celula de criză interinstituțională a reușit să obțină evacuarea din Kabul a cinci cetățeni afgani din categoriile menționate, care au fost admiși în aeroport și ulterior evacuați cu susținerea partenerilor internaționali ai României cu care Celula de criză a fost în contact.
Aceștia – un student cu bursă în România și doi jurnaliști împreună cu membri de familie – se află deja în siguranță în afara teritoriului afgan. În cadrul demersurilor multiple de facilitare a evacuării, Celula de criză a emis și transmis celor cinci cetățeni afgani inclusiv documente care confirmă protecția statului român și a menținut legătura cu aceștia.
MAE reamintește că aceste demersuri se desfășoară într-un context de securitate ”extrem de complex, volatil și impredictibil, marcat de evoluții negative în continuă deteriorare ale situației din teren”, inclusiv atentatele teroriste din 26 august.
Celula de criză interinstituțională a continuat să lucreze, în regim de permanență, 24 de ore din 24, pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai sus – procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a acestora.
”În acest context, este de menționat faptul că, din rațiuni umanitare și pe baza unor liste nominale și a parcurgerii procedurilor necesare de verificare și validare, autoritățile române sprijină evacuarea fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize. Prioritatea Celulei de criză interinstituționale rămâne, în această etapă, facilitarea tranzitului în siguranță spre Aeroportul din Kabul pentru cetățenii afgani care au solicitat ajutor, într-un context de securitate extrem de instabil, tot mai agravat în ultimele zile”, precizează MAE.
Până acum, ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale, convocată de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu la 13 august, au fost evacuați, prin diverse modalități, toți cetățenii români care și-au exprimat această opțiune, în număr de 49.
În același timp, Celula de criză interinstituțională continuă să mențină legătura cu cei nouă cetățeni români care se află încă pe teritoriul afgan și care au informat autoritățile române din Celula de criză că nu doresc să fie evacuați.
Comentarii