România redeschide Ambasada de la Kiev, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu într-un mesaj pe Twitter.

"Autoritățile române au decis redeschiderea Ambasadei României în Ucraina, la Kiev. Reluarea efectivă a activității va avea loc în perioada următoare, imediat după ce pregătirile tehnice și de securitate necesare vor fi finalizate", a scris ministrul.

17 misiuni diplomatice și-au reluat deja activitatea la Kiev, a anunțat marți Ministerul de Externe ucrainean pe pagina sa de Facebook, citat de agenția de presă Unian, potrivit Agerpres.

Astfel, până luni, 18 aprilie, au revenit la Kiev misiunile diplomatice ale UE, Franței, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Estoniei, Poloniei, Turciei, Cehiei, Sloveniei, Vaticanului, Republicii Moldova, Georgiei, Iranului, Kazahstanului, Tadjikistanului și Turkmenistanului, conform Unian.

Înaintea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie, cea mai mare parte a ambasadelor străine s-au relocat de la Kiev la Liov (Lvov), în vestul Ucrainei, amintește agenția de presă citată.