Cetățenii români care vin din România sunt autorizați să intre în Bulgaria începând de joi prin toate punctele de trecere a frontierei fără a li se mai cere să prezinte un document legat de COVID-19.

Astfel, aceștia nu mai sunt obligați să prezinte un test PCR sau antigen negativ la virusul SARS-CoV-2, un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 sau un document care să ateste că s-au vindecat de boală, se precizează într-un ordin emis de ministrul Sănătății, Stoicio Kațarov, transmite joi BTA, citând un comunicat al ministerului de resort, informează Agerpres.

Același ordin impune o interdicție temporară pentru sosirile din India, Bangladesh, Nepal, Myanmar, Bhutan, Sri Lanka, Pakistan, Maldive, Brazilia și țări și teritorii din Africa.

Interdicția nu li se aplică cetățenilor bulgari, rezidenților permanenți sau deținătorilor de permise de ședere pe termen lung și nici membrilor lor de familie. Aceștia din urmă vor fi obligați să intre zece zile în carantină după sosirea în Bulgaria, se menționează în ordinul ministerial.