Rusia a anunțat că a făcut exerciții de apărare antiaeriană în regiunea Moscova, pentru a-și proteja infrastructurile esențiale în caz de "atacuri aeriene", pe fondul conflictului cu Ucraina.

Au fost organizate exerciții în regiunea Moscova, cu personalul brigăzii de rachete antiaeriene a districtului militar occidetal, pentru a respinge atacurile aeriene contra unor importante infrastructuri militare, industriale și administrative", a arătat Ministerul rus al apărării într-un comunicat, notează Le Soir.

Potrivit ministerului, soldații ruși care au participat la aceste antrenamente s-au pregait pentru utilizarea de "rachete atiaeriene S-300".

În total, "peste 150 de soldați și peste 30 de arme, echipamente militare și speciale au participat" la aceste exerciții, a arătat aceeași sursă.Apărarea rusă nu a precizat totuși când au avut loc aceste exerciții.

La întrebarea dacă Rusia se teme că Moscova va fi o țintă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să răspundă, trimițând întrebarea Ministerului apărării.

Rusia a suferit în ultimele luni mai multe atacuri imputate Ucrainei, fie că a fost vorba de sabotaj sau de lovituri cu drone și tiruri de artilerie asupra unor regiuni de graniță.

++++

Un aliat al lui Putin afirmă că noile arme livrate Kievului de Occident vor provoca o catastrofă la nivel mondial

Un aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin a declarat că livrările de armament ofensiv destinate Kievului, care amenință teritoriile Rusiei, vor duce la o catastrofă pe plan mondial și vor face ca angajamentul împotriva armelor de distrugere în masă să nu mai poată fi respectat, notează US News&World Report.

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, a avertizat că sprijinul acordat Ucrainei de Statele Unite și NATO împinge lumea spre un "groaznic război”.

"Dacă Washingtonul și statele membre ale NATO asigură arme ce vor fi folosite în atacuri asupra unor orașe cu populație civilă și vor încerca să ne ocupe teritoriile, așa cum de altfel amenință, asta va duce la măsuri de ripostă în care va fi folosit un armament mai puternic", a scris Volodin într-un mesaj de pe Telegram.

"Argumentul, potrivit căruia puterile nucleare nu au folosit anterior armament de distugere în masă în conflicte locale, nu mai poate fi susținut. Din cauză că aceste state nu s-au confruntat cu o situație în care securitatea cetățenilor lor și integritatea teritorială a acestor țări ar fi fost amenințate”.

Recent, aliații occidentali au promis să livreze Ucrainei armament în valoare de miliarde, deși ei nu au reușit să convingă Germania să renunțe la interdicția care blochează livrarea tancurilor Leopard, de proveniență germană, tancuri care se află în mai multe state ale NATO, dar care nu pot fi trimise în Ucraina fără aprobarea Berlinului.

De la invazia din 24 februarie, despre care a susținut că ar fi o apărare în fața unui Occident agresiv, Rusia a cucerit o serie de teritorii din Ucraina și a declarat că nu le va retroceda niciodată. Kievul a declarat că refacerea integrității teritoriale a Ucrainei nu poate fi subiectul unor negocieri.

Declarațiile lui Volodin survin după ce Dmitri Medvedev, fost premier și președinte al Rusiei, a proferat niște amenințări asemănătoare.

Volodin, în vârstă de 58 de ani, este președinte a camerei inferioare a Parlamentului rus, Duma de Stat, începând din 2016, după ce el deținuse o funcție importantă în administrația prezidențială. În calitate de membru al Consiliului de Securitate al lui Putin, el se întâlnește regulat cu președintele.

"Livrarea unor arme de atac destinate regimului de la Kiev va duce la o catastrofă mondială”, a spus el.

Sursa: RADOR