Rusia are dreptul să nu mai aplice hotărârile CEDO, în cazul în care acestea contravin Constituției rusești, a decis Duma. Un oficial CEDO spune că decizia e problematică, dar speră că nu va pune capăt dialogului "constructiv" cu Moscova.

Legea, adoptată în primă lectură de 434 dintre cei 438 de deputați ai Dumei (Camera inferioară a Parlamentului rus), plasează practic autoritatea Curții Constituționale Ruse deasupra celei a Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), organul judiciar al Consiliului Europei, potrivit AFP, preluată de Le Figaro.

Decizia "este problematică”, a comentat Daniel Holtgen, purtătorul de cuvânt al secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. Totuși, acest vot nu constituie încă adoptarea definitivă a legii, consideră el.

"Ea nu pune capăt în mod definitiv dialogului nostru constructiv cu autoritățile ruse”, a adăugat Holtgen, precizând că Jagland va continua contactele cu deputații Dumei în speranța că va face ca poziția acestora să se schimbe.

În luna iulie, Consiliul Europei își exprimase deja "îndoielile și neliniștile” după ce Curtea Constituțională Rusă subliniase prioritatea deciziilor sale față de cele ale CEDO. Legea aprobată marți de către deputații ruși este orientată exact în același sens. Astfel, potrivit textului de lege, Rusia nu va mai fi obligată să aplice deciziile CEDO, inclusiv aceea care o obligă să plătească 1,9 miliarde de euro foștilor acționari ai grupului Iukos al oligarhului și opozantului Kremlinului Mihail Hodorkovski, desființat în 2004 pentru fraudă fiscală.

"Această lege permite guvernului să-și apere drepturile dacă decizia unei organizații internaționale este împotriva intereselor sale naționale", a explicat pentru AFP Viaceslav Lisakov, deputatul partidului Rusia Unită, aflat la putere. Acesta a calificat deciziile CEDO ca fiind "extrem de politice”.

Dmitri Gudkov, unul dintre puținii deputați care au votat împotriva legii, consideră că aceasta riscă să confere Moscovei dreptul de a aplica sau nu dreptul internațional și nu doar deciziile CEDO. "În Europa, (deputații) se gândesc la cea mai bună modalitate de a aplica dreptul internațional. Iar aici, ne gândim la modul de a-l ocoli”, a spus el.

Rusia a semnat Convenția Europeană a Drepturilor Omului în 1996.

În cazul Iukos, Moscova a fost condamnată, în 2014, și de către Curtea de arbitraj de la Haga să achite acționarilor companiei o indemnizație de 37 de miliarde de euro.

Dar Rusia refuză să aplice sentința și președintele Vladimir Putin a afirmat că Moscova își va "apăra interesele”. În consecință, mai multe active rusești au fost deja înghețate în Franța și Belgia.

La sfârșitul lunii octombrie, Duma a adoptat o lege care permite Rusiei să confiște, la rândul său, activele statelor străine pe teritoriul său, "conform principiului reciprocității”.