UPDATECum explică Borrell vizita la Moscova
Șeful diplomației europene Josep Borrell explică de ce s-a dus săptămâna trecută la Moscova.
După criticile la adresa vizitei și a modului în care a decurs, Josep Borrell a încercat să explice, pe blogul Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), de ce s-a dus la Moscova, în perioada 4-6 februarie.
Șeful diplomației europene susține că a dorit să testeze dacă Guvernul rus e interesat să soluționeze diferendele dintre cele două părți. Din reacția Moscovei, Borrell a tras concluzia că rușii nu doresc să se angajeze într-un dialog "mai constructiv" cu Uniunea Europeană, astfel că UE va trebuie să tragă concluziile necesare și să acționeze, inclusiv prin aplicarea unor noi sancțiuni.
”Le va reveni statelor membre să decidă următoarele etape și da, acestea ar putea include sancțiuni", spune Borrell.
Consiliul Afaceri Externe se va reuni pe 22 februarie, după ce la precedenta întâlnire miniștrii europeni de externe nu au reușit să ajungă la un punct comun în privința unor sancțiuni împotriva Moscovei.
Borrell mai spune că a revenit de la Moscova ”cu profunde îngrijorări în ceea ce privește perspectivele dezvoltării societății ruse și alegerile geostrategice ale Rusiei".
”Rusia pare că se deconectează progresiv de Europa și consideră valorile democratice o amenințare existențială", a scris șeful diplomației europene, care nu a reușit să se întâlnească cu opozantul Aleksei Navalnîi, condamnat la închisoare, după ce s-a încercat otrăvirea sa.
MAE rus și-a exprimat surprinderea în legătură cu evaluarea făcută de Borrell: "Probabil că la sosirea sa la Bruxelles, înaltului reprezentant i s-a explicat unde anume ar trebui să pună accentele, ceea ce confirmă cum și cine elaborează politica UE", potrivit TASS.
Background
Zeci de eurodeputați au semnat o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi solicită demiterea lui Josep Borell, după vizita în Rusia.
Aceștia susțin că șeful diplomației europene a acționat din proprie inițiativă atunci când a decis să se ducă la Moscova (el a avut acordul CAE - n.r.) și a eșuat lamentabil în demersul de a apăra interesele UE.
Comentarii