Rusia caută fragmente de rachete Patriot în teritoriile ucrainene ocupate
Rușii caută în teritoriile ocupate fragmente de sisteme de apărare aeriană Patriot, susține Andri Iusov, reprezentant oficial al Direcției Principale de Informații (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev.
Potrivit lui Iusov, Rusia pregătește o nouă operațiune specială informațional-psihologică (IPSO), pentru a discredita Ucraina, relatează agenția de presă RBC. Operațiunea ar urma să fie lansată în iulie 2024.
După cum a remarcat reprezentantul GUR, există informații că Rusia va continua să folosească subiectul doborârii avionului Il-76 lângă Belgorod pentru a desfășura o nouă operațiune specială informațional-psihologică, pentru a face presiuni în interiorul țării și pentru discredita Ucraina în străinătate.
"Orientativ, pentru luna iulie, sunt planificate anumite acțiuni din partea așa-numitului comitet de anchetă al statului agresor, cu falsificarea unor probe. Imediat după acest incident, rușii și-au însărcinat unitățile să caute în teritoriile temporar ocupate fragmente, în special de rachete Patriot, pentru a încerca să lipească un fel de bază de dovezi. Deocamdată, nu reușesc să le lipească bine, altfel ar fi existat o activitate din partea lor”, a explicat Andri Iusov.
Potrivit acestuia, propaganda rusă va folosi și atacul terorist din centrul comercial Krokus din suburbiile Moscovei, încercând să implice Ucraina în evenimentul respectiv.
"Deși acest lucru nu rezistă niciunei critici și nu există nicio logică în așa ceva (...) Încercarea de a destabiliza situația pe plan intern, chestiunea propagandei pentru delegitimizarea guvernului ucrainean (...) Toate acestea sunt direcțiile în care inamicul va continua să lucreze”, a mai declarat reprezentantul GUR.
În ceea ce privește campania de propagandă informațională a Moscovei cunoscută drept "Maidan-3", Andri Iusov a remarcat că aceasta este o operațiune pe mai multe straturi și se află în plină desfășurare. Dar, în general, potrivit lui Iusov, rușii nu au reușit să obțină efectul pe care și l-au dorit.
SURSA: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii