Italia își pregătește întoarcerea din vacanță și Mario Draghi plecarea.

Peste o lună, alegerile legislative anticipate vor pune capăt experimentului guvernului de uniune națională al lui Draghi. Pentru a face bilanțul acțiunii sale, președintele consiliului a ales întâlnirile de la Rimini. Această întâlnire inevitabilă de la sfârșitul lui august de pe coasta adriatică marchează revenirea din vacanță a vieții publice transalpine, relatează Les Echos.

"Italia va reuși, oricare va fi viitorul guvern, să depășească dificultăți care par astăzi de nedepășit", a spus Mario Draghi. El a amintit gravitatea crizei energetice insistând pe "necesitatea de a fi total independenți de gazul rusesc până în 2024".

Sprijin de nezdruncinat pentru Ucraina

"Ucraina este o țară liberă, suverană șî democratică ce a fost atacată rutal de Rusia", a insistat președintele consiliului. Sprijinul dat Kievului trebuie să rămână total. De la începutul invaziei ruse. Italia îi furnizează arme și ajutor umanitar alăturându-se măsurilor de sancțiuni adoptate contra Moscovei. O poziție care ar putea evolua dacă coaliția de dreapta, rusofilă și mare favorită în sondaje, ar ajunge la putere. Giorgia Meloni, liderul partidului Fratelli d'Italia, afișează o loialitate perfectă față de tabăra atlantistă.

Nu la fel stau lucrurile cu aliații săi, Silvio Berlusconi și Matteo Salvini. Primul are o prietenie de multă vreme cu Vladimir Putin și al doilea nu a ascuns niciodată admirația sa pentru președintele rus. Matteo Salvini  estimează că "sancțiunile economice contra Moscoei penalizează mau mult UE decât Rusia, al cărei excedent comercial este de 70 de miliarde de dolari. UE ar trebui să-și pună întrebări în legătură cu utilitatea lor".

Ingerințe rusești în viața politică italiană

Ma  ales legăturile Ligii cu puterea rusă ridică multe întrebări. În trecut, partidul a încercat să obțină finanțări de la Kremlin. Puțin după începutul conflictului din Ucraina, Matteo Salvini s-a întâlnit cu diplomați ruși pentru a discuta despre situația politică italiană și intenționa meargă la Moscova, după care a renunțat. Oficial pentru a lucra la un plan de pace. O diplomație paralelă facută fără știrea lui Mario Draghi.

Aceste dezvăluiri făcute în această vară în cotidianul la Stampa au iscat o vie controversă, alimentată de declarațiile fostului președinte Dmitri Medvedev. Pe 18 august, el îi îndemna pe europeni să-și "pedepsească" guvernele "proaste".

Ministrul afacerilor externe, Luigi Di Maio, a denunțat "o ingerință a Rusiei. În opinia lui Enrico Letta, Moscova încearcă să "schimbe poziția politicii externe italiene care, de la început, este foarte clar alături de UE și NATO".

Liderul Partidului Democrat insistă să se șteargă oriceambiguitate privind poziția internațională a Italiei, percepută ca veriga slabă a Alianței Atlantice în Europa. "E limpede că alegerile din 25 septembrie vor clarifica și asta".

Sursa: RADOR