Rusia trimite avioane cu rachete hipersonice la granițele NATO
Rusia a trimis trei avioane cu rachete hipersonice în Kaliningrad, o enclavă situată între doi membri NATO, în serviciu de luptă permanent, pe fondul temerilor privind un război între alianță și armata președintelui Vladimir Putin.
Ministerul rus al apărării a declarat joi că aeronave MiG-31 sunt staționate acum pe aerodromul Chkalovsk din regiunea Kaliningrad, ”ca parte a implementării unor măsuri strategice suplimentare de descurajare”, informează agenția de știri de stat rusă Ria Novosti, preluată de Newsweek.
Asta înseamnă că avioanele, echipate cu rachete hipersonice Kinjal, sunt acum aproape de granițele NATO. Kaliningradul, care nu are granițe cu Rusia, dar face parte din teritoriul său, este cuprins între țările membre NATO Polonia și Lituania.
Putin nu a exprimat public planuri de a ataca NATO, dar a avertizat că orice țară care ”creează o amenințare strategică pentru Rusia”, în timpul războiului în curs de desfășurare dintre Rusia și Ucraina, se poate aștepta la ”o lovitură de represalii”. Televiziunea de stat rusă și aliații președintelui rus au insistat, în mod repetat, pentru o confruntare cu NATO și chiar pentru lovituri nucleare împotriva alianței, alimentând îngrijorările cu privire la un război nuclear, care, după cum estimează cercetătorii, ar putea ucide miliarde de oameni.
Potrivit Nuclear Threat Initiative, o organizație nonprofit cu sediul la Washington, rachetele hipersonice Kinjal, care se află pe avioanele MiG-31 din Kaliningrad, au focoase nucleare și pot fi lansate din aer. În 2018, Rusia a trimis în Kaliningrad rachete Iskander, care sunt capabile să transporte focoase nucleare.
În timp ce Rusia își intensifică prezența armelor cu capacitate nucleară în Kaliningrad, NATO a lucrat pentru a-și consolida și proteja flancul estic. Săptămâna trecută, Misiunea SUA la NATO a anunțat că soldați dintr-o divizie americană de asalt aerian, care au sosit în Europa la sfârșitul lunii iulie, au fost trimiși în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia, pentru a-i ”liniști pe aliații noștri și a-i descuraja pe adversarii noștri”.
Luna aceasta, NATO a anunțat că avioanele sale de supraveghere și avioanele de luptă patrulează fără pauză pentru a proteja spațiul aerian al țărilor membre. Alianța a distribuit un videoclip pe Twitter, în care a explicat că lucrează pentru a proteja cerul aliaților săi din Europa de Est ”cu mai multe avioane și portavioane ridicate de la baze aeriene din întreaga alianță” și ”aducând capacități suplimentare defensive și de descurajare”.
În videoclip se menționează că NATO furnizează o ”prezență defensivă constantă și monitorizează spațiul aerian” al Bulgariei, Estoniei, Letonia, Lituaniei, Poloniei și României, toate fiind pe sau în apropierea flancului estic al NATO, lângă Rusia. Estonia și Letonia au granițe cu Rusia.
Newsweek a contactat Ministerul rus al apărării și NATO pentru comentarii.
Sursa: RADOR
de antena24.ro 20 Aug 2022 03:11
de Julian 21 Aug 2022 13:24
cine provoaca ??
si nu uitati bugetul militar al NATO, ca 1.100 miliarde $ !!! din care USA cu ca.800 miliarde -cel mai "pacifist " Stat din lume este !!- in timp ce Rusia cu 65.9 miliarde $ cel mai "periculos" Stat este care "ameninta" pacifistii din vest !!
Trebuie sa deschidem ochii si sa fortam politicienii si presa - asta este de fapt sarcina lor !! - sa spuna in sfirsit adevarul si sa nu ne mai prosteasca oficial cu povesti...
de Euractiv > Julian 21 Aug 2022 20:44