Ucraina a acuzat joi Rusia că stochează arme grele și muniție în centrala nucleară ocupată de la Zaporojie, în sudul țării, unde Moscova a denunțat lovituri de drone.

Potrivit Energoatom, operatorul ucrainean de energie nucleară, cel puțin 14 unități de material militar greu cu muniția aferentă sunt stocate în sala mașinilor reactorului nr. 1 al centralei, cea mai mare din Europa.

"Întregul arsenal greu adus, cu toată muniția, este acum foarte aproape de echipamentele care asigură funcționarea turbo-generatorului", s-a alarmat societatea pe canalul său de Telegram.

Echipamentele rusești sunt situate în proximitatea imediată a rezervorului de ulei principal, al cărui produs inflamabil servește la răcirea turbinei cu abur, ca și hidrogenul folosit la răcirea generatorului, potrivit Energoatom.

Compania ucraineană s-a alarmat de riscul de detonare accidentală și de incendiu.

Rusia acuzase puțin mai devreme Ucraina că a efectuat lovituri cu drone asupra acestei centrale nucleare, ocupată de Moscova din martie.

"Asta confirmă voința autorităților ucrainene de a crea condițiile unei catastrofe nucleare nu numai pe teritoriul lor, ci în toată Europa", a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus al Afacerilor Externe, în conferința sa de presă săptămânală.

Ea nu a vorbit totuși despre distrugerile care pun în pericol securitatea nucleară a centralei.

Potrivit ei, forțele ucrainene au făcut o lovitură cu dronă luni "la câteva zeci de metri de structuri vitale pentru securitatea centralei, un rezervor de combustibil nuclear folosit și rezervorul de răcire a unui reactor".

Purtătoarea de cuvânt a adăugat că Kievul a lovit din nou centrala miercuri. Media rusești au publicat imagini cu presupuși nori de fum în orașul Energodar, unde e situată centrala.

AFP nu a putut verifica nici acuzațiile urainene, nici cel rusești, din sursă independentă.

Maria Zaharova a afirmat că Moscova a contactat secretariatul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică după aceste incidente.

Săptămâna trecută, Energoatom acuzase deja armata rusă că a instalat lansatoare de rachete în locația centralei de la Zaporojie. Potrivit firmei, circa 500 de militari ruși se află la fața locului.Când a ocupat centrala, la începutul lui martie, armata rusă a deschis focul asupra clădirilor centralei, provocând deja riscul unui accident nuclear major.

+++

"Rusia testează în Ucraina tot ce poate fi folosit împotriva altor țări europene", acuză Zelenski

Rusia folosește Ucraina ca un teren de testare pentru posibile noi atacuri asupra altor țări europene, a acuzat președintele ucrainean Volodimir Zelenski miercuri seara în discursul său video zilnic.

"Rusia testează în Ucraina tot ceea ce poate fi folosit împotriva altor țări europene", a spus el. "A început cu războaie ale gazelor și a încheiat cu o invazie la scară largă, cu teroarea rachetelor și incendierea orașelor ucrainene".

De asemenea, Ucraina trebuie să învingă Rusia pentru a menține alte țări în siguranță, a adăugat Zelenski. "Cu cât acest lucru se va întâmpla mai devreme, cu atât mai puține pagube și suferințe vor fi pentru toate familiile europene, pentru toate țările europene".

Liderul ucrainean și-a exprimat încă o dată recunoștința pentru lansatoarele de rachete multiple HIMARS furnizate de SUA, la aproximativ cinci luni de la începutul războiului.

Totodată, a insistat să primească sisteme de apărare aeriană. Există deja acorduri cu partenerii internaționali, dar, având în vedere atacurile rusești, este nevoie de "o viteză și un nivel de protecție complet diferit", a insistat președintele Zelenski.

sursa: RADOR