Armata rusă și-a anunțat joi retragerea din Insula Șerpilor, un punct strategic în Marea Neagră cucerit de Moscova încă din primele zile ale invaziei sale în Ucraina la 24 februarie, după mai multe săptămâni de bombardamente intense.

"La 30 iunie, în semn de bunăvoință, forțele armate ruse, care și-au îndeplinit obiectivele stabilite în Insula Șerpilor, și-au retras garnizoana de aici", a indicat Ministerul rus al Apărării, afirmând că acest gest ar trebui să faciliteze exporturile Ucrainei de cereale,  informează AFP, citată de Agerpres.

Kievul anunțase anterior că trupele ruse au fost forțate să-și retragă în grabă ceea ce mai rămăsese din garnizoana lor în Insula Șerpilor, în urma unei operațiuni încununate de succes a forțelor ucrainene. Un anunț în acest sens fusese făcut de Comandamentul de operațiuni Sud al forțelor de apărare ucrainene, citat de agenția ucraineană de presă Ukrinform.

Totodată, șeful cancelariei prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat joi că forțele ruse s-au retras de pe Insula Șerpilor, un avanpost strategic din Marea Neagră, relatează Reuters. 'KABOOM! Nu mai există trupe rusești pe Insula Șerpilor. Forțele noastre armate au făcut o treabă grozavă', a scris Iermak pe Twitter.