Viktor Orban s-a înțeles cu Vladimir Putin în privința extinderii centrale de la Paks, la 100 de kilometri sud de Budapesta.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că firma rusă pentru energie nucleară, Rosatom, va începe în curând construcția a două reactoare la centrala nucleară Paks din Ungaria, transmite Mediafax.

Ungaria plănuiește să extindă centrala de la Paks, aflată la circa 150 de kilometri de granița României, și să construiască două noi reactoare ruse de tipul VVER 1200.

Premierul ungar Viktor Orban a mers în vizită oficială la Moscova, ocazie cu care a anunțat și că s-a înțeles cu Putin în privința furnizării gazelor naturale în 2020.

Centrala de la Paks, singura centrală nucleară din Ungaria, are patru reactoare de 500 MW de tehnologie sovietică și acoperă aproape jumătate din consumul de energie al țării.

Dar, în condițiile în care aproape o treime din consumul de electricitate al Ungariei este asigurat din importuri, guvernul plănuiește de aproape un deceniu extinderea centralei cu două reactoare noi, de 1.200 MW, care să înlocuiască vechile unități, construite în anii '80. Guvernul lui Orban a ajuns în trecut la înțeleger cu rușii privind construcția acestora, investiția urmând a fi finanțată de o linie de ctedit contractată tot cu Rusia.