Slovenia a anunțat că va închide granița pentru migranții fără vize Schengen. Anunțul a declanșat un efect de domino de-a lungul rutei balcanice folosite de refugiați pentru a ajunge în UE.

Slovenia, stat membru UE, a anunțat, marți, că tuturor refugiaților fără vize Schengen li se va refuza accesul pe teritoriul său, începând cu miezul nopții, decizia care – în opinia Serbiei - "închide practic ruta balcanică", notează Deutsche Welle.

Croația a anunțat și ea că va refuza tranzitul majorității refugiaților, în condițiile în care numeroase persoane continuă să vină pe ruta balcanică pentru a ajunge în Europa Centrală.

Preocupată că va deveni "un centru de primire pentru refugiați", Serbia a precizat că va închide frontierele cu Macedonia și Bulgaria pentru refugiați și pentru alți migranți fără vize valide.

La rândul ei, Macedonia și-a închis miercuri ''complet'' granițele pentru migranții ilegali, potrivit unui reprezentant al poliției macedonene.

Slovenia va accepta unii refugiați "de la caz la caz, din motive umanitare” și va permite, totodată, intrarea celor care doresc să depună cerere de azil în această țară, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

Câteva sute de mii de refugiați și de migranți economici au folosit, anul trecut, ruta balcanică, pentru a ajunge în nordul Europei, după ce au traversat Marea Egee din Turcia în Grecia.

În ultimele săptămâni, Austria, Croația și Macedonia au impus o serie de restricții privind intrarea refugiațiilor pe teritoriile lor, în încercarea de a stopa valul de refugiați care vor să ajungă în țările UE pentru a solicita azil.

Restricțiile au dus la blocarea mai multor mii de refugiați în Grecia, în apropiere de granița cu Macedonia.

Efectul de domino vine după ce liderii europeni au anunțat, luni, la summitul de la Bruxelles, că afluxul de migranți ilegali pe ruta balcanică "s-a încheiat”.

UE încearcă să oprească acest aflux de refugiați, majoritatea originari din Siria, care a divizat Uniunea și care pune în pericol Spațiul Schengen.

Inițiativa de închidere a rutei balcanice are loc în contextul în care Uniunea Europeană și Turcia caută să ajungă la un acord privind criza refugiaților.

La reuniunea de luni, Ankara a fost de acord să accepte sirieni și alți migranți ajunși în insulele grecești în schimbul unor refugiați sirieni pe care statele UE îi vor lua direct din Turcia.

Acordul include și ajutor financiar pentru Turcia, precum și concesiuni pe plan politic, precum liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci și accelerarea procesului de aderare la UE.