Jurnalista și scriitoarea americană Anne Applebaum, care deține și cetățenia poloneză, crede că Europa ar trebui să înceteze să se mai bazeze pe Statele Unite, relatează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

Applebaum, care a câștigat Premiul Pulitzer pentru cartea sa „Gulag. O istorie”, despre sistemul lagărelor de muncă din perioada Uniunii Sovietice, a declarat pentru dpa la Târgul de carte de la Frankfurt că, pentru ca Europa să-și mențină statutul de fief al democrației liberale, trebuie să se pregătească să facă acest lucru pe cont propriu.

Scriitoarea, în vârstă de 60 de ani, a vorbit și despre apropiatele alegeri prezidențiale din SUA, apreciind că rezultatul este incert, dat fiind că respectiva cursă este prea strânsă.

Totuși, Applebaum a insistat pe nevoia ca Europa să-și pregătească un plan de rezervă pentru autoapărare și stabilitate economică, indiferent de cine va fi câștigătorul scrutinului din 5 noiembrie, democrata Kamala Harris sau republicanul Donald Trump.

Applebaum s-a născut într-o familie evreiască în Washington în 1964. Ea este căsătorită cu ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski.