Războiul din Ucraina ar putea dura "ani de zile", a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Bild am Sonntag, preluat de AFP și Reuters, scrie Agerpres.

''Trebuie să fim pregătiți ca acest lucru să dureze ani de zile", a spus Jens Stoltenberg, îndemnând țările occidentale să acorde Kievului sprijin pe termen lung, ''chiar dacă costurile sunt ridicate'', nu numai în ceea ce privește sprijinul militar, ci și din cauza creșterii prețurilor la energie și alimente".

Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparație cu ceea ce ucrainenii trebuie să plătească în fiecare zi pe linia frontului, a declarat liderul Alianței Atlantice.

În cazul în care președintele rus Vladimir Putin își va atinge obiectivele în Ucraina, așa cum a făcut-o cu anexarea Crimeei în 2014, ''atunci va trebui să plătim un preț și mai mare'', a apreciat Stoltenberg.

În acest context, el a îndemnat țările din alianță să continue livrările de arme către Kiev.

''Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să fie capabilă să împingă trupele lui Putin afară din Donbas ar crește", a spus el.

Această regiune din estul Ucrainei se află acum parțial sub controlul soldaților ruși.

Premierul britanic, Boris Johnson, care a vizitat vineri Kievul, a vorbit și el despre necesitatea pregătirii pentru un război de lungă durată.

''Aceasta însemna să ne asigurăm că "Ucraina primește arme, echipamente, muniții și instruire mai rapid decât invadatorul", a scris Johnson într-un articol de opinie în Sunday Times, din Londra.

"Timpul este factorul vital", a scris el. ''Totul va depinde de faptul dacă Ucraina își poate consolida capacitatea de a-și apăra solul mai repede decât își poate reînnoi Rusia capacitatea de atac''.

Atacurile rusești s-au intensificat pe câmpurile de luptă din Ucraina, relatează Reuters. Orașul industrial Severodonețk, o țintă principală în ofensiva Moscovei pentru a prelua controlul total asupra Lugansk - una dintre cele două provincii care alcătuiesc Donbas - s-a confruntat din nou sâmbătă cu tiruri intense de artilerie și rachete, în timp ce forțele rusești au atacat zonele din jurul său, a comunicat armata ucraineană.