Senatul SUA a încheiat marți prima zi a procesului de destituire a fostului președinte Donald Trump la sfârșitul unei ședințe cu argumente emoționale din partea democraților în favoarea continuării procesului și a condamnării fostului lider.

Senatorii americani au votat cu 56 de voturi pentru și 44 împotrivă pentru a continua procesul de destituire a fostului președinte. Șase republicani s-au alăturat democraților pentru a afirma constituționalitatea unui proces de punere sub acuzare a unui președinte care nu mai este în funcție, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Senatul a suspendat ședința, procesul urmând să continue miercuri.

Ședința a început prin proiectarea unui film despre evenimentele din 6 ianuarie, care a inclus și extrase din declarațiile inflamatorii ale lui Donald Trump adresate susținătorilor săi, precum și scene cu violențele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

În cel de-al doilea proces de destituire a fostului președinte american Donald Trump, aleșii democrați au susținut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalități.

Congresmanul democrat care conduce acuzarea, Jamie Raskin, a subliniat în intervenția sa cu puternice accente emoționale dimensiunea personală a evenimentelor din 6 ianuarie dorind să aducă aminte întregii Americii faptul că democrația este o chestiune personală.

Apărătorii lui Donald Trump au acuzat ”o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare' care va ”diviza” Statele Unite.