Teza conform căreia Sars-CoV-2 provine dintr-un laborator din China persistă. Președintele SUA, Joe Biden, le dă serviciilor secrete 90 de zile pentru a face un nou raport privind originea pandemiei.

Președintele SUA, Joe Biden, a cerut serviciilor de informații americane să descopere originea pandemiei de Sars-CoV-2. Investigațiile de până acum au venit cu diferite evaluări, dar fără concluzii definitive, a precizat, într-o declarație scrisă, liderul de la Casa Albă. Prin urmare, el a solicitat serviciilor secrete să-și intensifice eforturile și să prezinte un nou raport în termen de 90 de zile, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Președintele a dezvăluit că scenariul unui accident de laborator în China - o acuzație pe care predecesorul său Donald Trump a folosit-o de mai multe ori - este considerat posibil, în anumite cercuri ale serviciilor de informații. Wall Street Journal a reaprins săptămâna aceasta speculațiile privind originea virusului într-un laborator din Wuhan. Apelurile în favoarea unei anchete mai aprofundate se înmulțesc, inclusiv în cadrul comunității științifice.

Virusul Sars-CoV-2 a fost detectat pentru prima dată în orașul chinezesc Wuhan, provincia Hubei, la sfârșitul anului 2019. De ceva timp, circulă tot scenarii privind proveniența coronavirusului dintr-un laborator din Wuhan, de unde ar fi scăpat în mod accidental.

Donald Trump și secretarul său de externe Mike Pompeo au susținut în repetate rânduri că au dovezi că virusul provine dintr-un laborator din Wuhan. Cu toate acestea, nici fostul președinte american, nici membrii cabinetului său nu au prezentat aceste dovezi.

Beijingul a negat ferm acuzațiile. Recent, China a respins un raport al serviciilor americane de informații publicat de Wall Street Journal, potrivit căruia trei oameni de știință de la Institutul de Virusologie din Wuhan au prezentat, în noiembrie 2019, simptome similare COVID-19. Ei au avut nevoie de spitalizare.

Joi, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al MAE chinez, a criticat declarația lui Joe Biden, referindu-se la "istoria întunecată" a serviciilor de informații americane.

El a mai spus că echipa de anchetă a Organizației Mondiale a Sănătății, trimisă la Wuhan în ianuarie a apreciat ca "extrem de improbabilă" teoria unei scăpări accidentale a virusului dintr-un laborator.