Siria are un prim-ministru de tranziție după căderea lui Bashar al-Assad
Mohammed al-Bashir a fost numit în post de rebelii islamiști care au răsturnat guvernul, promițând poporului sirian „stabilitate” și „calm”, scrie „Le Point” (Franța).
Un nou prim-ministru a fost numit în Siria. Mohammed al-Bashir a fost desemnat șef al guvernului de tranziție de către rebelii islamiști, care au provocat căderea lui Bashar al-Assad, exilat în Rusia. Potrivit cuvintelor sale, transmise de agenția oficială siriană Sana și de Agence France-Presse (AFP), el va fi responsabil de asigurarea „gestionării afacerilor curente până în martie 2025, în așteptarea soluționării chestiunilor constituționale”.
Potrivit premierului, guvernul interimar va trebui să „mențină securitatea, să apere stabilitatea instituțiilor și să evite dezintegrarea statului”. „De asemenea, se străduiește să ofere serviciile esențiale populației, în așteptarea formării unui nou guvern sirian care să răspundă aspirațiilor societății siriene”, a adăugat el. „Este timpul ca acest popor să se bucure de stabilitate și calm, să i se poarte de grijă și să știe că guvernul lui este acolo pentru a-i oferi serviciile de care au nevoie”, a subliniat el într-un interviu acordat Al-Jazeera.
„Expertiză valoroasă”
Mohammed al-Bashir a condus până acum un „guvern de salvare” instalat de câțiva ani de grupul islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTC) în bastionul său din Idleb, în nord-vestul Siriei. „Experiența noastră anterioară în gestionarea provinciei Idlib și a zonelor învecinate ne-a permis să dobândim o expertiză valoroasă […] făcându-ne astfel capabili să ne asumăm această responsabilitate grea care ne-a fost încredințată”, a spus el, în cadrul unei întâlniri, pe care a prezidat-o, cu noii miniștri și miniștrii „regimului căzut”.
Rebelii islamiști au preluat puterea duminică, după o ofensivă fulger în Siria devastată timp de 13 ani de război, condusă de HTC, la inițiativa lui Abu Mohammed al-Joulani. A doua zi după această cucerire, liderul rebel a discutat cu fostul prim-ministru Mohammed al-Jalali pentru a „coordona tranziția puterii”, care a fost susținută de Parlament și de partidul Baath al președintelui demis.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii