Social-democratul Zoran Milanovic a câștigat duminică alegerile prezidențiale în Croația, învingând-o pe președinta în exercițiu, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, conform sondajelor la ieșirea de la urne.

Potrivit unui sondaj publicat de televiziunea națională, Zoran Milanovic a obținut 53.25% din voturi, iar Kolinda Grabar-Kitarovic 46.5%.

Zoran Milanovic, fost prim-ministru, câștigase și primul tur de scrutin, cu o treime din voturi, beneficiind de sprijinul alegătorilor urbani, dar și de divizarea dreptei, transmit agențiile internaționale de presă, citate de Agerpres.

Pledând pentru o "Croație normală" bazată pe toleranță și pe argumentul că țara sa "nu mai este în război", candidatul Partidului Social-Democrat croat a susținut că țara trebuie să privească spre viitor și să "lupte pentru locul său în Europa".

Kolinda Grabar-Kitarovic, candidata Uniunii Democrate Croate, a avut ca slogan de campanie "Croația autentică" și a încercat să atragă aripa dură a electoratului de dreapta sedus de către artistul populist Miroslav Skoro. În primul tur acesta a câștigat aproape un sfert din sufragii, promițând să desfășoare armata la frontiere pentru a-i împiedica pe migranți să intre în țară și angajându-se de asemenea să grațieze un criminal de război.

Croația a preluat pe 1 ianuarie președinția semestrială a Consiliului UE, cu patru subiecte principale pe agendă: relațiile între UE și Londra după Brexit, dorința de aderare a țărilor din Balcanii din Vest, schimbarea climatică și viitorul buget plurianual al blocului comunitar.

În Croația funcția prezidențială este în mare măsură onorifică, dar înfrângerea Kolindei Grabar-Kitarovic poate complica sarcina Uniunii Democrate Croate și a premierului moderat Andrej Plenkovic la alegerile legislative prevăzute pentru toamnă.