La spitalul Pitié-Salpêtrière sau la spitalul Pompidou, tot personalul a fost de o eficacitate demnă de laudă.

E ora 13 (ora Franței), sâmbătă, la secțiile de urgențe ale spitalului  Georges-Pompidou și Pitié-Salpêtrière domnește un calm ciudat.

S-ar spune că totul a fost consumat, digerat, s-ar spune că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu am vedea aceste fețe obosite, rănite de această lungă noapte.

„Niciodată nu ne-am confruntat cu un asemenea val de răniți de glonț și într-un timp atât de scurt”, spune profesorul Bruno Riou, care conduce urgențele de la Pitié-Salpêtrière.

Și rar mi-a fost dat să văd o asemenea solidaritate, dar deopotrivă eficiență la lucru. Și, detaliează el: "Un număr impresionant de medici au venit, fără să-i chemăm, interni, anesteziști. Am putut astfel acționa repede, foarte repede și salva un număr mare de răniți”.

La [spitalul] Pitié-Salpêtrière au venit repede, foarte repede, încă de la orele 22-22.30. Am deschis toate blocurile operatoare, nu a lipsit nimeni dintre cei care le puteau face funcționale.

Era ora 23.00 [ora Franței - nota red.] când profesorul Philippe Juvin, șef de serviciu la Pompidou, a fost anunțat. Lua cina într-un restaurant din Cartierul Latin, ca în fiecare vineri seara.  

„Văzând amploarea atentatelor, în drum spre spital, am scris pe Twitter către toți medicii disponibili din districtul XV să vină să ne ajute. Când am ajuns, este incredibil, aveam tot ce trebuia. Medicii din cartier și alți 17 anesteziști de reanimare care erau acolo și au putut interveni”, povestește medicul.

În timp ce la Pitié-Salpêtrière a fost aduși primul val de răniți, secția de urgențe de la Pompidou i-a primit pe cei din al doilea val. Era în jurul orei 02.00 noaptea, când majoritatea a venit din Bataclan. "Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Am făcut medicină de război”, povestește Philippe Juvin. Acolo, dintr-o dată, au ajuns zeci, poate că 60 de răiniți de glonț.

Regula, în acest tip de situații, este clară: nu aștepta, decide imediat în fața fiecărui rănit. Triază, evită examinarea inutilă, trebuie să îi vezi pe cei la care trebuie să intervii cel mai repede.Câțiva aveau deja garouri. Un psihiatru de la Pompidou era acolo în permanență; se ocupa de apropiații răniților, oamenii care au văzut cum alții le mureau alături.

"Pe măsură ce veneau, răniții mergeau imediat în blocul operator”, adaugă Bruno Riou. „I-am putut salva astfel. Tot spitalul s-a mobilizat acolo. A fost incredibil”, a completat Philippe Juvin.

La spitalul Saint-Antoine era aceeași atmosferă de urgență maximă. "Nimeni nu clachează”, povestește un tânăr rezident, „însă unii sunt mult mai marcați decât alții. Cum se întâmplă adesea, apropiații celor spitalizați te marcheză enorm. Sunt pierduți, ei își văd persoana iubită cu un glonț în cap, în corp, în torace ”

Fără să se vadă în mod evident, acest tânăr lasă se se întrevadă emoția când descrie o scenă: apropiații unei tinere sunt acolo, așteptând, dar aceasta este probabil moartă. "Familia ei a venit să mă vadă. Practic, ce pot să fac acum pentru ea?”, spune omul.

Ce ar fi de spus? La spitalul Pompidou nu a murit nimeni. "Am văzut acolo cum spitalul s-a adaptat situației”, a spus profesorul Juvin, impresionat de faptul că totul a putut fi procesat atât de repede. „Zeci de răniți dintr-o dată, vă dați seama, și ne-am ocupat impecabil de fiecare în parte. Tot personalul a fost incredibil, pe la șase dimineața am putut trimite oamenii acasă”, a adăugat acesta.

Profesorul Juvin a mers să doarmă o oră, apoi a revenit. „Vedeți?”, spune el, arătând spre fereastra din biroul său care dă spre un coridor mare din clădire. "Priviți coada care s-a format pe aproape o sută de metri. Persoane care au venit să doneze sânge.”

El, grănicerul de la Pitié-Salpêtrière, cu o lungă carieră petrecută în spital, nu își revine: «Este incredibil cât de eficienți au putut fi spitalul și echipele sale”.

Sursa: Libération, 14 noiembrie 2015