Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a decretat miercuri stare de urgență, evocând o situație "extrem de dificilă" cauzată de bombardamentele forțelor ucrainene asupra acestei zone frontaliere.

"Situația din regiunea noastră Belgorod rămâne extrem de dificilă și tensionată din cauza bombardamentelor forțelor armate ucrainene. Case au fost distruse, civili au fost uciși sau au fost răniți", a scris pe Telegram guvernatorul Viaceslav Gladkov.

"Pentru a asigura o protecție sporită a populației și a aduce un sprijin suplimentar victimelor, starea de urgență va fi instituită la nivel regional", începând de miercuri, a adăugat el.Gladkov a informat cu privire la atacuri ucrainene cu drone împotriva a două sate ale regiunii, Șebekino și Ustinka, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Autoritățile regiunilor Kursk, Voronej și Briansk au informat la rândul lor că drone provenite din Ucraina au fost doborâte de apărarea aeriană rusă în timpul nopții.

Ucraina desfășoară din 6 august o ofensivă de anvergură în regiunea rusă Kursk, ce se învecinează cu regiunea Voronej, revendicând cucerirea a peste 1.000 de kilometri pătrați din teritoriul rus.

Autoritățile ruse au recunoscut la rândul lor, luni, pierderea a 28 de localități și câștiguri teritoriale ucrainene ce se întind pe o zonă de 40 de kilometri lățime și 12 kilometri profunzime.

Armata ucraineană își continuă înaintarea în regiunea rusă Kursk, a susținut miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în a opta zi a ofensivei ucrainene care a luat prin surprindere armata rusă slab desfășurată în zonă, transmit agențiile AFP și Reuters.

"Continuăm să facem progrese în regiunea Kursk. De la începutul zilei, am parcurs între unu și doi kilometri în diferite zone", a spus Zelenski într-o înregistrare video pe care a postat-o pe Telegram și în care el apare discutând cu comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski.