Statele Unite și-au exprimat regretele, prin intermediul executivului rus, pentru uciderea neintenționată de sâmbătă a peste 60 de soldați ai forțelor guvernamentale siriene în urma a patru raiduri aeriene, relatează Reuters.

Cei peste 60 de soldați au fost uciși sâmbătă în urma a patru raiduri aeriene, la care au participat două avioane F-16 și două modele A-10, ale coaliției internaționale care au lovit pozițiile militare din apropiere de localitatea Deir ez-Zur, situată pe Valea Eufratului, potrivit Ministerul Apărării din Rusia.

Raidurile aeriene asupra presupuselor poziții ale jihadiștilor Statului Islamic, care s-au dovedit a fi poziții militare ale forțelor președintelui Bashar al-Assad, au fost sistate imediat după ce Moscova a anunțat că vehicule militare siriene au fost lovite de proiectile în apropiere de Deir ez-Zur, au precizat SUA.

Statele Unite și-au exprimat regretul prin intermediul executivului rus pentru pierderea neintenționată de vieți omenești în rândul forțelor guvernamentale.

Incidentul a dus, însă, la escaladarea tensiunilor dintre Moscova și Washington.

Raidurile aeriene ale coaliției internaționale, soldate cu victime în rândul forțelor guvernamentale siriene, au pus în pericol viabilitatea armistițiului negociat de Statele Unite și Rusia și au declanșat o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite s-a reunit de urgență sâmbătă noaptea la solicitarea diplomaților ruși, care au acuzat coaliția internațională că pune în pericol armistițiul sirian.

Rămâne de văzut dacă acest incident marchează prăbușirea acordului sirian, potrivit ambasadorului rus pe lângă Națiunile Unite, Vitali Churkin, care a susținut că încă nu este sigur ce se va întâmpla cu acordul de încetare a ostilităților.