Statele Unite: Trump și Biden promit un transfer pașnic
Departe de neliniștea care se înregistra în urmă cu patru ani, dar și cu opt ani în urmă, președintele ales și președintele în funcție au avut o întâlnire cordială. Cel puțin în scurtul răstimp la care mass-media a putut fi prezentă.
Desigur, mulți încă își amintesc de chipurile sumbre ale lui Donald Trump și Barack Obama când s-au întâlnit amândoi la Casa Albă pentru transferul de putere în urma alegerilor din 2016, rememorează Jornal Económico (Portugalia). Așa cum vă amintiți și de brutalitatea transferului de putere între Trump și Joe Biden din 2020. Ultimii doi protagoniști, care s-au reîntâlnit miercuri pentru încă un transfer de putere la Casa Albă, promit că de data aceasta totul va fi pașnic. Președintele ales al SUA, Donald Trump, și președintele Statelor Unite, Joe Biden, rivali politici de multă vreme, au promis un transfer de putere liniștit în luna ianuarie, potrivit presei americane.
Cei doi lideri s-au așezat unul lângă altul în fața șemineului din Biroul Oval, așa cum se întâmplă de obicei, o scenă pașnică care aproape că dezminte tensiunile dintre cei doi. Întâlnirea s-a încheiat după aproximativ două ore.
„Așteptăm cu nerăbdare să avem, așa cum am spus, o tranziție lină, făcând tot ce putem pentru a ne asigura că sunteți instalat și că aveți tot ce vă trebuie”, a afirmat Biden. „Bine ai venit, bine ai revenit”. „Politica este dificilă și, în multe cazuri, nu este o lume foarte frumoasă, dar este astăzi și apreciez foarte mult o tranziție care va fi cât se poate de lină și apreciez foarte mult asta, Joe”, a afirmat Trump, care preia funcția pentru care a fost ales pe 20 ianuarie anul viitor.
Ziarele au fost martore, înainte de a fi trimise rapid afară din salon, că tradiționala curtoazie de a-l primi pe președintele ales a revenit, dar și-au amintit că în 2020 a fost foarte diferit. A fost un contrast puternic față de criticile pe care cei doi bărbați și le-au aruncat unul altuia, iar echipele lor au poziții foarte diferite despre aproape orice - cu excepția Chinei. Potrivit acelorași surse, prima doamnă, Jill Biden, i s-a alăturat soțului ei pentru a-l saluta pe Trump la sosire, înmânându-i o scrisoare de felicitare scrisă de mână.
„El crede în norme, el crede în instituțiile noastre, el crede în transferul pașnic al puterii”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, despre decizia lui Biden de a-l invita pe Trump. În afara porților Casei Albe, au fost evidente semne ale transferului iminent al puterii, odată cu ridicarea deja în curs a tribunelor unde vor sta invitații VIP în timpul paradei care va avea loc după învestirea lui Trump. Zeci de funcționari de la Casa Albă s-au adunat în aer liber pentru a vedea sosirea lui Trump, menționa un reportaj al agenției Reuters.
„Echipele de tranziție Trump-Vance continuă să discute constructiv cu echipele administrației Biden-Harris cu privire la toate acordurile prevăzute de Legea de Tranziție Prezidențială”, a declarat Brian Vance, purtătorul de cuvânt al lui Trump.
Valerie Smith Boyd, directorul Centrului de Tranziție Prezidențial din Parteneriatul pentru Serviciul Public, o organizație nonprofit care consiliază noile administrații, a declarat că acordul indică faptul că Statele Unite au un singur președinte la un moment dat.
În afară de întâlnirile cu agențiile federale, Biden și Trump au discutat o serie de subiecte, inclusiv politica externă. Pentru Reuters, este posibil ca președintele în exercițiu să-i fi cerut lui Trump să sprijine Ucraina, dar oficial nu există niciun indiciu cu privire la subiectele abordate.
Înainte de întâlnire Trump s-a întâlnit cu republicanii din Congres și a fost însoțit de Elon Musk, desemnat ca șef al Departamentului pentru Eficiența Guvernamentală, recent creat.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii