Pentru a justifica această decizie, autoritățile citează studii care au legat acești aditivi de hiperactivitate, diabet și chiar cazuri de cancer, informează „Le Figaro” (Franța).

Administrația lui Donald Trump și-a anunțat marți intenția de a elimina din alimente toți coloranții artificiali autorizați în prezent în Statele Unite, măsură susținută de experții în sănătate și subiectul unui rar consens politic. Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) „elimină în mod eficient toți coloranții alimentari derivați din petrol din Statele Unit”, a anunțat noul său șef, Marty Makary, la o conferință de presă.

În total, opt coloranți sintetici, toți derivați din petrol și acuzați de efecte nocive asupra sănătății, vor fi interziși progresiv până la sfârșitul anului 2026. „În ultimii 50 de ani, copiii americani au trăit din ce în ce mai mult într-o supă toxică de substanțe chimice artificiale”, declarase el puțin mai devreme, citând studii care au legat acești aditivi de hiperactivitate, diabet și cazuri de cancer.

Acest anunț extrem de important îi urmează aceluia al precedentei administrații democrate de la jumătatea lunii ianuarie asupra unui alt colorant alimentar artificial numit „Roșu 3” în America de Nord și E127 în Europa. Despre acest aditiv, cunoscut de mai bine de 30 de ani, se știa că ar provoca cancer la animale. Dintre coloranții în cauză, „Roșu 40” (cunoscut sub numele de E129 în Europa) și „Galben 5” (E102) și „Galben 6” (E110) sunt cei mai des utilizați de industria alimentară, a declarat pentru AFP Peter Lurie, președintele asociației pentru protecția consumatorilor Center for Science in the Public Interest (CSPI).

Până acum, acești coloranți se găseau în mii de produse alimentare diferite, cum ar fi dulciuri, cereale, sosuri și băuturi. Dar „niciunul dintre ei nu are vreo valoare nutritivă”, spune Lurie. „Într-adevăr, ei servesc doar pentru a induce în eroare, pentru a face alimentele să pară mai roșii, mai albastre, mai fructate sau mai atrăgătoare decât sunt în realitate”, și asta strict în scop comercial.

Sursa: Rador Radio România