Cât de crudă poate fi prietenia, mai ales când este imaginară, fantezistă, asimetrică, precum cea care îl leagă pe Donald Trump de Vladimir Putin, cel puțin în mintea președintelui american. La mijlocul lunii iulie, anunțând un ultimatum final de cincizeci de zile (după ce le-a lăsat pe toate cele anterioare să treacă), Trump și-a mărturisit dezamăgirea: „Au fost multe momente în care am crezut că am ajuns la un acord [privind pacea în Ucraina]. Veneam acasă și îi spuneam primei doamne: „Tocmai am avut cea mai minunată conversație cu Vladimir. Cred că am ajuns la un acord”. Și ea îmi spunea: „E ciudat ce spui, pentru că tocmai au bombardat un azil de bătrâni”. Și spuneam: „Cum??” Nu ne place asta...”

Sunt cel puțin două mărturisiri aici. Odată, că Melania Trump era evident mai bine informată despre realitățile tragice de pe terenul Ucrainei decât soțul ei, președintele. Și că acesta din urmă, ascuns în spatele acestui „noi” al majestății, s-a săturat în sfârșit să trimită atâta dragoste Moscovei fără a primi vreo dovadă în schimb și să pară astfel, cu fiecare nou carnagiu care viza civilii ucraineni, tot mai mult păcăliciul Kremlinului. De aici și submarinele nucleare care au declanșat weekendul trecut o ridicare online a tonului din partea fostului președinte rus Dmitri Medvedev, complet simbolică, dar de neconceput acum doar câteva luni, când Washingtonul încă făcea ochi dulci Kremlinului și presiuni asupra Kievului să înghită un armistițiu ambalat în lista de dorințe a lui Putin.

Turnura luată de această relație ingrată, dacă a existat vreodată una, ar putea ajunge la momentul justificării în această săptămână, deoarece emisarul lui Trump, Steve Witkoff, a sosit la Moscova în zorii zilei de miercuri, 6 august, cu două zile înainte de expirarea unui termen limită care a fost în cele din urmă amânat până vineri, o reflectare a nerăbdării extreme a lui Trump de a-l vedea pe bunul său Vladimir ieșind în sfârșit din indiferență.

„O ultimă șansă”

La ce să ne așteptăm de la acest nou demers, având în vedere că același Steve Witkoff încă pleda la începutul lunii iulie, potrivit Politico, pentru ridicarea sancțiunilor americane asupra energiei rusești? Kremlinul, care a inițiat vizita sa de miercuri, a găsit până acum o ștafetă asiduă în acest vechi prieten și partener de golf al președintelui, un magnat imobiliar miliardar ca și el, impus ca un emisar de încredere pe toate fronturile cele mai arzătoare, de la Gaza la Kiev, fără alt bagaj diplomatic sau expertiză decât anii petrecuți, precum Trump, mulgând milioane din betonul newyorkez. Un deficit care a devenit rapid evident, atât în întâlnirile sale de la Kremlin purtate fără propriul său consilier sau traducător, cât și în înclinația sa de a îmbrățișa cu sinceritate propaganda rusească.

După remarca pe bună dreptate Thomas L. Friedman în rubrica sa din New York Times, Trump și Steve Witkoff „cred că toată lumea este la fel de tranzacțională ca ei - fie că este vorba de Vladimir Putin sau de Netanyahu - și că, în adâncul sufletului, toată lumea își dorește «pace» mai presus de orice, nu o bucată din Ucraina, Cisiordania sau Gaza. Așa au reușit Bibi și Putin, fiecare în felul său, să-i păcălească pe Trump și Witkoff atât de mult timp”.

Fostul reprezentant al Casei Albe pentru relațiile cu Ucraina în timpul primului mandat al lui Trump, diplomatul american Kurt Volker, a declarat la rândul său pentru Kyiv Independent că se îndoiește că această vizită „va schimba ceva”: „Cred că este o încercare de a-i oferi lui Putin o ultimă șansă. [...] Putin ar putea vedea un prilej care să-i permită să prelungească negocierile și mai mult, așa cum a făcut-o întotdeauna.” Oficial, noua invitație a lui Witkoff la Moscova de miercuri, după cea pe care a onorat-o în aprilie, are scopul de a verifica pentru ultima dată dacă nu ar putea exista o modalitate de a negocia ceva cu acest interlocutor care a absorbit în timpul vizitelor anterioare cuvintele și viziunea lui Putin - doar pentru a le regurgita ulterior la Washington.

Witkoff îl are ca partener de negociere pe Vladimir Putin, cel care știe să primească cu amabilitate („grațios”, „inteligent”, „direct”, a relatat Witkoff), dar care dă totodată toate semnalele că nu consideră nicio formă de compromis ca fiind dezirabilă sau chiar posibilă și nu face nimic pentru a o ascunde - „Toată Ucraina este a noastră”, a proclamat el la începutul lunii iulie, evident încă neavând chef de compromisuri.

Așadar, medierea americană inițiată de Trump, care a coincis cu restabilirea dialogului după trei ani de tăcere furioasă din partea administrației Biden, mai este posibilă? Este cel mult „o idioțenie utilă”, cel puțin din perspectiva Kremlinului, menită să câștige timp pentru ca războiul de uzură să continue, atâta timp cât Trump este dispus să creadă că dragul său prieten Vladimir l-ar putea suna într-o zi pentru a-i oferi pacea. Această pace, cu care realesul de la Casa Albă s-a lăudat de-a lungul întregii campanii, era în opinia sa o chestiune de douăzeci și patru de ore, la fel de prostească ca un apel telefonic între vechi prieteni.

A fost nevoie de luni întregi pentru ca frustrarea să erodeze această certitudine adânc înrădăcinată că stima și admirația pot fi împărtășite doar între oameni puternici de același calibru.

„Dacă vor continua așa, nu voi fi fericit”

Fără a presa mai mult Kremlinul în acest moment - parada submarinelor a fost probabil mai puțin îndreptată către ruși și mai mult către americani și mass-media de acolo, invitându-i astfel să vorbească despre altceva decât despre cifrele jalnice privind ocuparea forței de muncă sau despre urmările persistente ale afacerii Epstein. Donald Trump a încercat să ofere unele asigurări cu privire la schimbarea sa de direcție foarte serioasă din ultimele zile, amenințând India și China cu sancțiuni comerciale iminente și dure, bazate pe parteneriatul energetic pe care l-au menținut cu complexul de petrol și gaze al Moscovei.

„Am stabilit o [suprataxă vamală] de 25%, dar cred că o voi mări substanțial în următoarele 24 de ore, pentru că ei cumpără petrol rusesc, alimentează mașina de război și, dacă vor continua să facă asta, nu voi fi fericit”, a declarat Trump la CNBC despre India, prima țintă declarată a acestor sancțiuni secundare. Schimbarea de direcție a fost cu atât mai izbitoare cu cât el însuși a recunoscut limitele acestei abordări: „Vor exista sancțiuni, dar [rușii] sunt vicleni și par destul de buni la a le ocoli.”

Marți, cu o zi înainte de plecarea lui Witkoff, Donald Trump a vorbit la telefon și cu Volodimir Zelenski, care a revenit în grații în ultimele luni. Potrivit unor surse ucrainene de la Axios, cei doi președinți au convenit că vizarea vânzărilor de petrol rusesc ar putea crea presiunea economică necesară pentru a schimba mentalitatea lui Putin cu privire la război. „A fost o decizie foarte bună. Statele Unite și Ucraina sunt pe aceeași lungime de undă și pe drumul cel bun acum”, a relatat Kievul, în timp ce Zelenski a salutat atât cooperarea bilaterală în domeniul apărării cu Statele Unite, cât și faptul că „președintele Trump este pe deplin informat despre atacurile rusești împotriva Kievului și a altor orașe și comunități”.

Suficient cât să rupă în sfârșit vraja lui Putin? În geopolitică, ca în toate lucrurile, nu există dezamăgire - ci doar dovezi ale dezamăgirii.

Sursa: Rador Radio România