Unul dintre cele mai interesante aspecte de remarcat în conflictul din Orientul Mijlociu se referă la modul în care acesta se raportează la contextul preelectoral din Statele Unite, scrie Diário de Notícias, care face o analiză pe acest subiect.

Benjamin Netanyahu știe că are la dispoziție un răgaz până la alegerile prezidențiale din Statele Unite, sau chiar până la învestirea succesorului lui Joe Biden, pentru a obține cel mai important avantaj militar posibil împotriva Iranului și a aliaților săi. Începând din luna ianuarie, marja de manevră a Israelului la nivel militar va fi mai restrânsă decât este astăzi, indiferent cine va câștiga alegerile din luna noiembrie, fie că este vorba despre Kamala Harris sau despre Donald Trump.

Pe acest fapt se bazează răspunsul la întrebarea dacă într-adevăr conflictul se poate răspândi și dacă poate deveni un război generalizat în Orientul Mijlociu. Cel mai probabil este ca acest lucru să nu se întâmple, pentru că nimeni nu își dorește cu adevărat acel scenariu. Israelul nu vrea, deși încearcă să profite de actuala conjunctură pentru a încerca să provoace cele mai mari pagube posibile Iranului și grupărilor teroriste pe care le controlează. Nici SUA nu doresc, Rusia de asemenea, iar Iranul, după cum s-a văzut, încearcă să evite atragerea americanilor în conflict în apărarea Israelului.

Modul în care a „ripostat” de două ori împotriva Israelului, cu atacuri regizate și cu avertisment prealabil, în mod clar pentru a încerca să-și salveze imaginea, constituie o dovadă în acest sens. Și așa cum Israelul știe că are un răgaz până în luna ianuarie pentru a distruge tentaculele Iranului din Liban și din Fâșia Gaza, Teheranul știe, de asemenea, că, în practică, nu va trebui decât să aștepte cel mult până atunci pentru ca Israelul să fie mai mult sau mai puțin obligat la o încetare a focului. Sau cel puțin așa speră ayatollahii.

Un alt aspect de care trebuie să se țină seama este acela că eventuala alegere a lui Donald Trump poate să nu fie cel mai bun scenariu pentru Netanyahu, deși unii indică ipoteza ca primul-ministru israelian să amâne intenționat o încetare a focului pentru a încerca să condiționeze alegerile și să o slăbească pe candidata democrată (însuși Joe Biden a admis această ipoteză acum câteva zile).

La prima vedere, Trump ar fi cel mai bun prieten al Israelului la Casa Albă. Printre altele, admite atacarea Iranului, dacă va fi necesar, pentru a împiedica regimul să dobândească arme nucleare. Cu toate acestea, o privire mai atentă arată că lucrurile nu vor fi atât de simple. Trump are, după cum se știe, o viziune foarte pragmatică asupra relațiilor cu aliații, așteptându-se ca acestea să existe în primul rând în interesul Statelor Unite. Iar electoratul său, care este în general pro-Israel (în special în rândul evanghelicilor), este, de asemenea, cât se poate de izolaționist.

Pe de altă parte, dacă Trump dorește cu adevărat să ajungă la o înțelegere cu Rusia în Ucraina, probabil că va negocia și în privința altor eșichere unde interesele Washingtonului și Moscovei se intersectează. „Deal”-ul pe care Trump în va încheia cu Putin va avea, de asemenea, repercusiuni în Orientul Mijlociu.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA