Statele Unite au anulat duminică sancțiunile împotriva concernului Rusal și a altor companii având legături cu magnatul rus Oleg Deripaska, trecând peste obiecțiile opoziției democrate, relatează Reuters.

Departamentul Trezoreriei a motivat decizia prin faptul că Oleg Dripaska deține în prezent mai puține acțiuni în cele trei companii - Rusal, En+ Group Plc, JSC EuroSibEnergo - și nu mai exercită controlul asupra lor. În plus, printre membrii consiliilor de administrație se află inclusiv americani și europeni fără legături de familie cu oligarhul sau cu alte persoane supuse sancțiunilor americane.

Unii membri ai Congresului au fost de părere că nu este indicată ridicarea sancțiunilor mai ales în contextul investigației lui Robert Mueller privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

Oleg Deripaska, un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin, a avut legături cu Paul Manafort, fostul director de campanie electorală al lui Donald Trump.

Ridicarea sancțiunilor a avut loc pe fondul îngrijorării Administrației Trump și a unor republicani cu privinte la efectul pe care îl pot avea sancțiunile împotriva Rusal - unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din lume - asupra industriei la nivel mondial.

Sancțiunile împotriva Rusal au fost urmate de creșterea cererii de aluminiu produs în China, astfel că exporturile chinezești în domeniu au atins un nivel record în 2018.