Atacul a fost realizat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică (21-22 iunie, ora RO), seara în SUA. Trump urmează să aibă un discurs în fața națiunii. "Două săptămâni" au fost două zile, notează corespondentul BBC, Anthony Zurcher.

UPDATE

Statele Unite și Israelul ''au depășit o linie roșie majoră'' prin atacurile americane împotriva unor situri cheie ale programului nuclear al Iranului, a declarat duminică, la Istanbul, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, relatează AFP, preluată de Agerpres.

''Nu există nicio linie roșie pe care ei să nu o fi depășit. Iar ultima, și cea mai periculoasă, a fost aseară (sâmbătă). Au depășit o linie roșie majoră atacând instalațiile nucleare'', a acuzat șeful diplomației iraniene, în marja unei reuniuni a Organizației Cooperării Islamice (OCI) de la Istanbul.

Iranul se va apăra ''cu toate mijloacele necesare'', a afirmat Araghchi, după atacurile SUA asupra principalelor trei instalații nucleare ale regimului iranian.

++++

Hamas, gruparea palestiniană susținută de Iran, aflată în război cu Israelul în Fâșia Gaza, a condamnat atacurile americane.

”Această agresiune brutală este o escaladare periculoasă, o supunere oarbă față de agendele (Israelului), o încălcare flagrantă a dreptului internațional și o amenințare directă la adresa păcii și securității internaționale”, a transmis duminică Hamas, într-un comunicat.

Și China a criticat atacul, acuzând SUA că au încălcat dreptul internațional.

”China condamnă ferm atacurile SUA asupra Iranului și bombardarea instalațiilor nucleare aflate sub garanțiile AIEA. Acțiunile SUA încalcă grav scopurile și principiile Cartei ONU și ale dreptului internațional și exacerbează tensiunile din Orientul Mijlociu”, a transmis MAE chinez pe platforma X.

Într-o conferință de presă la Istanbul, ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a anunțat că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu președintele rus Vladimir Putin.

”Rusia este un prieten al Iranului”, a declarat Araghchi. 

Totodată, Iranul a lansat un nou val de rachete balistice asupra Israelului, după atacul american, a anunțat armata israeliană.

Parlamentul iranian va analiza retragerea țării din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP) după atacurile SUA asupra instalațiilor sale nucleare.

Sara Fallahi, membră a parlamentului și a comisiei de securitate, a declarat că posibila închidere a Strâmtorii Ormuz va fi, de asemenea, pe ordinea de zi a unei sesiuni speciale.

++++

''Instalațiile esențiale de îmbogățire a uraniului ale Iranului au fost integral și complet distruse. Iranul - bătăușul din Orientul Mijlociu - trebuie acum să facă pace. Dacă nu o vor face, următoarele atacuri vor fi mult mai importante'', a declarat Donald Trump, care, cu șapca roșie MAGA pe cap, a urmărit, alături de vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth și șefa de cabinet a Casei Albe, Susie Wiles, atacurile din noaptea de sâmbătă asupra Iranului, potrivit imaginilor publicate pe X de Casa Albă.

Liderii democrați din Congres susțin că nu au fost informați în prealabil cu privire la atacul SUA asupra Iranului, au declarat pentru Axios mai multe surse.

Liderul minorității democrate din Senat, Chuck Schumer, a primit doar ”o notificare superficială” cu puțin timp înainte de anunțul președintelui Donald Trump de sâmbătă seară.

Schumer cere acum răspunsuri din partea președintelui american Donald Trump, pentru atacul lansat fără aprobarea Congresului.

Președintele trebuie să ofere ”poporului american și Congresului răspunsuri clare cu privire la acțiunile întreprinse în această seară și la implicațiile acestora pentru siguranța americanilor”, a transmis Schumer, potrivit CNN.
++++

„Am finalizat cu succes atacul asupra celor trei instalații nucleare din Iran, inclusiv Fordow, Natanz și Esfahan. Toate avioanele se află acum în afara spațiului aerian al Iranului.” - a anunțat Trump pe Truth Social. Atenție, Imaginile nu au fost confirmate oficial.

 

Organizația pentru Energie Atomică din Iran (AEOI) a condamnat cu fermitate agresiunea SUA asupra instalațiilor nucleare ale țării din Fordow, Natanz și Isfahan.

De mai multe zile, SUA și-au mutat echipament militar în zonă, experții anticipând un posibil atac. 

 

Trump a adăugat că „o încărcătură completă de bombe” a fost aruncată asupra Fordo, o uzină de îmbogățire ascunsă într-o zonă montană izolată, vitală pentru ambițiile nucleare ale Iranului.

 

Pe X circulă mai multe imagini filmate, care arată facilitățile bombardate în flăcările. Atenție, imaginile nu au fost confirmate oficial. 



Oficialii israelieni afirmă că au fost în „deplină coordonare” cu SUA în planificarea acestor atacuri.

Iranul ar putea răspunde prin atacarea obiectivelor militare americane din regiune. Oficialii iranieni au avertizat anterior că vor riposta și că orice atac american riscă să declanșeze un război regional, notează BBC.

Care sunt implicațiile globale și ce riscă președintele Trump

 

Corespondentul BBC în SUA, Antony Zurcher, se întreabă: A fost „termenul limită de două săptămâni” pentru negocieri o manevră de diversiune? O încercare de a induce iranienilor un fals sentiment de siguranță în acest weekend? Sau negocierile din culise conduse de Steve Witkoff, mediatorul desemnat de Trump, au eșuat?

Trump s-a adresat în direct națiunii: Alte ținte pot fi eliminate în câteva minute

Mai mult pe EurActiv »