Președintele american a semnat două ordine executive prin care permite organizațiilor religioase să se implice direct în politică.

Adresându-se unor lideri religioși creștini și evrei invitați la Casa Albă, la ceremonia de semnare din grădina de trandafiri, Trump a declarat că nu va mai premite ca legislația fiscală "să se amestece în drepturile lor", scrie DPA, preluată de Agerpres.

Unul din decretele prezidențiale conține instrucțiuni pentru fisc — Internal Revenue Service — "de a nu viza inechitabil bisericile și organizațiile religioase pentru discursuri politice".

"Amenințarea financiară împotriva comunității de credință a luat sfârșit", a spus președintele SUA.

"Nimeni nu trebuie să cenzureze predicile sau să vizeze pastorii. (...) În America, nu ne temem de oamenii care vorbesc liber din amvon".

Majoritatea cultelor religioase și alte grupuri non-profit contează pe contribuții de la donatori, care la rândul lor își pot deduce aceste contribuții din venitul impozabil.

Trump a criticat Amendamentul Johnson din 1954, prin care tuturor organizațiilor scutite de impozitare - inclusiv cultelor - le sunt interzise activitățile politice, în campania sa electorală din 2016, în cursul căreia a făcut apel la conservatorii religioși, reamintește Reuters.

Prin ordinele semnate, el și-a îndeplinit promisiunea făcută protestanților care l-au ajutat să ajungă președinte.

Unii lideri religioși apreciază însă că politicienii de stânga ar putea beneficia de noua libertate acordată cultelor. Alții afirmă că astfel se încalcă separarea statului de biserică.