Statele Unite renunță la sancționarea principalei companii implicate în construirea controversatului gazoductul Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania.

Un raport al Departamentului de Stat trimis Congresului a concluzionat că Nord Stream 2 și CEO Matthias Warnig, un aliat al președintelui rus Vladimir Putin, s-au angajat în activități care pot face obiectul unor sancțiuni. Dar secretarul american de stat Antony Blinken a renunțat la aceste sancțiuni, spunând că este în interesul național al SUA, notează EURACTIV.com.

Decizia a venit în contextul tentativelor Administrației Biden de a reconstrui legăturile cu Germania, după ce relațiile s-au deteriorat mult în timpul fostului președinte republican Donald Trump.

În schimb, Departamentul de Stat a impus sancțiuni asupra a patru nave rusești, inclusiv Akademik Cherskii, care a început în aprilie să instaleze conducte din cadrul proiectului în apele daneze. De asemenea, au fost impuse sancțiuni împotriva altor cinci entități rusești.

"Acțiunile de astăzi (miercuri - n.r.) demonstrează angajamentul administrației față de securitatea energetică în Europa, în concordanță cu angajamentul președintelui de a reconstrui relațiile cu aliații și partenerii noștri din Europa", a explicat Blinken, care s-a întâlnit ieri cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Conferința Consiliului Arctic, în Islanda.

Președintele democrat Joe Biden s-a opus proiectului în valoare de 11 miliarde de dolari care ar aduce gazul rusesc direct în Germania, spunând că este o afacere proastă pentru Europa. Statele Unite sunt un exportator de gaze naturale (gaze naturale lichefiate) către Europa, dar gazul rusesc este mai ieftin.

Washingtonul se teme că Rusia ar putea folosi Nord Stream 2 ca pârghie pentru a slăbi statele Uniunii Europene prin creșterea dependenței energetice față de Moscova.

Compania rusească de stat Gazprom și partenerii săi occidentali încearcă să termine construirea gazoductului pentru a putea exporta gaze naturale prin Marea Baltică, ocolind astfel Ucraina. Proiectul, finalizat în proporție de 95%, afectează Ucraina, lipsind-o de taxe de tranzit profitabile.

Un oficial american din cadrul Departamentului de Stat a recunoscut că oprirea proiectului ar fi dificilă, dar că Washingtonul va continua să încerce.

Potrivit analiștilor, în ritmul actual, Nord Stream 2 va fi terminată înainte de finalul acestui an.

Congresmenii americani din ambele partide care se opun proiectului au declarat că sancțiunile nu merg suficient de departe.

Biden "ar trebui să facă tot posibilul pentru a realiza ceea ce Administrația Trump nu a reușit să facă timp de patru ani: stoparea definitivă a conductei Nord Stream 2”, a declarat senatorul democrat Bob Menendez.

Iurii Vitrenko, noul CEO al companiei ucrainene de stat Naftogaz, a declarat că Nord Stream 2 este "cel mai periculos proiect geopolitic” al Rusiei, iar Ucraina îi va cere Washingtonului să impună sancțiuni pentru a opri construirea conductei.

Oficialii americani speră că renunțarea la sancțiuni va impulsiona discuțiile cu Germania cu privire la potențialele efecte negative ale conductei și va oferi pârghii pentru aprofundarea cooperării pe probleme precum pandemia, schimbările climatice, redresarea economică și relațiile cu China și Rusia.

Germania a făcut presiuni pentru ca Statele Unite să renunțe la opoziția față de proiect, argumentând că relațiile sunt prea importante pentru a fi sacrificate din cauza a ceea ce Berlinul consideră a fi un proiect comercial.

"Vedem acest lucru ca pe un pas constructiv, pe care suntem bucuroși să îl discutăm în continuare cu partenerii noștri de la Washington", le-a declarat reporterilor ministrul german de externe Heiko Maas.

Oficialii ruși au semnalat faptul că renunțarea la sancțiuni ar putea ajuta la repararea relațiilor dintre Washington și Moscova.

"Suntem gata să discutăm toate problemele, fără excepție, cu condiția ca discuția să fie onestă (...) și să se bazeze pe respect reciproc", a declarat Lavrov în timpul întâlnirii bilaterale cu omologul său american Anthony Blinken, informează AFP, preluată de Agerpres.

În pofida numeroaselor divergențe,"viziunea noastră este aceea că, dacă liderii Rusiei și ai Statelor Unite pot lucra cooperând, ... lumea va fi un loc mai sigur", a declarat secretarul de stat american reporterilor la Reykjavik.