Polonia a adoptat două legi care au provocat nemulțumire în SUA și Israel.

Parlamentul Poloniei a adoptat miercuri seara o lege controversată, criticată de opoziție, UE și UE care consideră că ar putea amenința libertatea presei.

Legea ar putea obliga grupul american Discovery să vândă cea mai mare parte a acțiunilor de la rețeaua de televiziune privată poloneză TVN, post critic la adresa Guvernului conservator de la Varșovia.

Partidul Lege și Justiție (PiS) susține că legea e necesară pentru a împiedica puterile străine ostile să preia controlul asupra companiilor de radiodifuziune din Polonia.

Inițial, opoziția a reușit miercuri să amâne discuția până la reluarea sesiunii Parlamentului, pe 2 septembrie, dar, după scurt timp, președinta Parlamentului, Elzbieta Witek, a organizat un nou vot. Legea numită "Lex TVN" a trecut cu voturile formațiunii antisistem Kukiz 15, care susținuse amânarea la primul vot.


PiS controlează televiziunea publică TVP și o mare parte din presa regională.

Marți seară au avut loc proteste în toată Polonia împotriva acestei legi care ar interzice companiilor non-europene să dețină peste 49% dintr-o instituție poloneză de presă.

Legea a provocat dispute și în cadrul coaliției de guvernare, vicepremierul Jaroslaw Gowin fiind demis de premierul Mateusz Morawiecki. Gowin, lider al Accord, unul dintre cele trei partide din coaliție, a atras atenția că actul normativ va afecta relațiile cu principalul aliat al Poloniei, SUA.

Gowin a anunțat că partidul său părăsește coaliția.

Voturile de miercuri arătă că Executivul are o nouă majoritate extrem de instabilă și va fi nevoit să negocieze fiecare lege cu parlamentare din alte partide, inclusiv cu extrema dreaptă.

Washington a avertizat că, dacă licența TVN24 nu va fi reînnoită, investițiile în Polonia ar putea fi în pericol. Secretarul de stat Antony Blinken a precizat că Washington e "profund îngrijorat” de adoptarea proiectului de lege de către Camera inferioară a Parlamentului, care vizează cel mai urmărit post de știri independent din Polonia și una dintre cele mai mari investiții americane din țară, notează EURACTIV.com.

Licența postului deținut de compania americană Discovery expiră pe 26 septembrie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Piotr Muller, susține că Polonia a adoptat reguli similare celor din alte state membre UE.

Blocarea restituirii bunurilor confiscate după al doilea Război Mondial

Blinken a cerut Poloniei să nu avanseze cu legislația care va îngreuna restituirea bunurilor confiscate evreilor de ocupanții naziști și păstrate de regimul comunist după încheierea celui de-al doilea Război Mondial.

Însă Parlamentul de la Varșovia a aprobat miercuri această lege, care a atras critici puternice și din partea Israelului.

Ministrul israelian de externe, Yair Lapid, a condamnat legea, apreciind că "pătează memoria Holocaustului și drepturile victimelor sale".

Ea a cerut anularea legii, iar Blinken i-a cerut președintelui Andrzej Duda să nu o promulge.

Apărătorii legii susțin că ea va pune capăt incertitudinilor legate de drepturile de proprietate, în timp ce oponenții spun că va îngreua restituirea proprietăților confiscate de două ori, mai întâi de naziști și ulterior de comuniști.

După căderea comunismului, în 1989, Polonia nu a restituitbunurilor confiscate, așa cum s-a întâmplat în majoritatea țărilor estice.