Coreea de Sud și cea de Nord au convenit să organizeze un summit intercoreean la 27 aprilie într-o încercare de a-și îmbunătăți relațiile bilaterale și de a reduce tensiunile militare.

Președintele sud-coreean, Moon Jae-in, și liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, se vor întâlni în așa-numita Casă a Păcii situată de partea sud-coreeană a localității Panmunjom, în Zona demilitarizată care divizează peninsula (DMZ), potrivit rezultatelor unei reuniuni intercoreene la nivel înalt care a avut loc joi în această zonă de frontieră, anunță Yonhap și AFP, preluate de Agerpres.

Acesta va fi cel de-al treilea summit intercoreean după cele din 2000 și 2007.

De asemenea, cele două părți au convenit să desfășoare o reuniune la nivel operațional la 4 aprilie, la Panmunjom, pentru a discuta despre protocolul, securitatea și acoperirea mediatică a summitului.

Acest summit intervine după ce Kim Jong-Un a efectuat prima sa vizită la Beijing, prima sa deplasare în străinătate de la preluarea mandatului la sfârșitul anului 2011, fapt ce marchează revenirea în prim-plan a diplomației chineze, notează AFP.