Premierul britanic Rishi Sunak a anunțat sfârșitul așa-numitei "epoci de aur" în relațiile cu China, în primul discurs de politică externă de la preluarea puterii luna trecută.

Într-un discurs susținut la banchetul organizat de Lord-Mayor - primarul entității administrative City of London - Sunak a declarat că "ideea naivă" că mai mult comerț cu Occidentul ar duce la reforme sociale și politice în China a fost abandonată. El s-a referit în acest context și la recentele violențe ale autorităților împotriva jurnaliștilor și ale protestatarilor față de măsurile anti-COVID, relatează EURACTIV.

Anul trecut, Beijing a impus sancțiuni împotriva unor parlamentari britanici, după ce aceștia au pledat pentru sancțiuni la adresa Chinei din cauza persecutării minorității uigure.

"China reprezintă o provocare sistemică la adresa valorilor și intereselor noastre, o provocare care crește tot mai acut pe măsură ce se îndreaptă către un autoritarism și mai mare", a spus Sunak, excluzând totuși folosirea unor termeni mai duri. Astfel, premierul britanic nu a calificat China drept "o amenințare".

Relațiile Londrei cu Beijingul au devenit mai bune în mandatul lui David Cameron, cel care a lansat ideea unei "epoci de aur" și a încurajat investițiile și comerțul bilateral.

Răcirea relațiilor cu China era de așteptat și ar fi avut loc și dacă Liz Truss ar fi rămas în fruntea guvernului, potrivit unui oficiali.

În timpul campaniei pentru conducerea Partidului Conservator, pierdută atunci de Sunak în fața lui Truss, Sunak a declarat că China este "cea mai mare amenințare pe termen lung pentru Marea Britanie și pentru securitatea economică mondială".