Oleg Orlov și-a început cariera protestând în anii '80 contra invaziei sovietice din Afganistan. Cam tot atunci a aderat la Memorial, prima și cea mai importantă organizație dedicată istoriei și drepturile omului - în Rusia, aceste două domenii au o legătură organică -, la acea dată aceasta funcționând clandestin, ca o grupare dizidentă, scrie  Anne Applebaum în The Atlantic.

În anii '90, Memorial a ieșit la lumină și a început să publice cărți care detaliază arestările și crimele în masă ale URSS.

În deceniul pe care mi l-am petrecut studiind gulagul sovietic am dat peste istorici și activiști ai Memorial pe tot cuprinsul Rusiei, inclusiv la „sediul” ei reprezentat în fapt de un singur om din Sîiktîivkar și la muzeul spectaculos, acum desființat, construit de organizație pe locul unui fost lagăr de concentrare de lângă Perm.

Memorial era dedicată deopotrivă dezvăluirii adevărului despre trecut și împiedicării repetării trecutului. Activiștii ei lucrau în arhive, dar monitorizau și violarea drepturilor omului în Rusia contemporană. Orlov, care devenise copreședinte al Memorial, a trudit în special la dezvăluirea ororilor comise de Rusia în războaiele din Cecenia, cât și a distrugerii culturale și politice care le-a urmat. El a făcut acest lucru pentru că își dorea să trăiască într-un alt fel de Rusie. Iar acum va plăti un preț greu pentru patriotismul său.

În ajunul invaziei ruse din Ucraina, regimul a desființat Memorial, după 30 de ani de existență. Același regim l-a arestat și pe Orlov, care criticase noua invazie în aceeași termeni neinspirați pe care-i mai folosise de-a lungul ultimelor patru decenii. „Acest război brutal”, scria el într-un articol, nu înseamnă „doar ucidere de oameni în masă și distrugerea infrastructurii, economiei și siturilor culturale” ale Ucrainei, ci și „o lovitură gravă pentru viitorul Rusiei”, o țară care „e acum împinsă din nou în totalitarism, însă de data aceasta într-un totalitarism fascist”.

La fel ca Aleksei Navalnîi, a cărui înmormântare a avut loc vineri la Moscova, Orlov s-a dovedit a fi excepțional de curajos - suficient de curajos încât să-și publice criticile la adresa războiului, a președintelui Vladimir Putin și a regimului Putin.

Pe 27 februarie, Orlov a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru „discreditarea armatei ruse”. Urmând o lungă tradiție a dizidenților sovietici care l-au precedat, Orlov a ținut un discurs în sala de judecată, adresat celor de față, dar nu numai.

Iosif Brodski, care avea ulterior să primească Premiul Nobel pentru Literatură, s-a contrazis în 1964 cu un judecător sovietic care îl întrebase cu ce drept a îndrăznit să-și treacă la profesie ocupația de „poet”: „Cine te-a inclus pe tine printre poeți?” Brodski i-a răspuns: „Nimeni. Cine m-a inclus printre membrii speciei umane?” Acest schimb de replici avea să circule prin URSS în variante scrise de mână ori bătute la mașină, învățând o generație anterioară semnificația cutezanței și a curajului civic.

Discursul lui Orlov va fi și el retipărit și recitit și, într-o bună zi, va avea același impact. Iată câteva fragmente, traduse de unul dintre colegii lui:„În prima zi o procesului meu o veste teribilă a șocat Rusia și întreaga lume: Aleksei Navalnîi murise. Și eu am fost șocat. Inițial chiar m-am gândit să renunț la a mai face o ultimă declarație. Cui îi mai pasă de cuvinte acum, când nici nu ne-am revenit din șocul veștii?

Însă apoi m-am gândit: toate acestea sunt verigile aceluiași lanț. Moartea, sau mai degrabă asasinarea, lui Aleksei; procesele altor opozanți ai regimului, printre care și eu; sufocarea libertății în țară; invadarea Ucrainei de către armata rusă. Astfel că am decis să vorbesc”.

„Nu am comis nici un fel de delict. Sunt judecat pentru că am scris un articol de ziar care califică regimul politic din Rusia drept totalitarist și fascist. Am scris acel articol acum mai bine de un an. Unele dintre cunoștințele mele considerau la acea dată că exagerasem gravitatea situației.”

„Acum însă e limpede că nu am exagerat. Guvernul țării noastre nu se limitează la a controla doar întreaga viață economică, politică și publică, ci aspiră de asemenea să exercite control și asupra gândirii științifice și culturale [...] Nu există vreun domeniu al artei în care libera exprimare artistică să fie posibilă, nu există vreo știință umanistă academică liberă și nu mai există nici viață privată.”

Orlov a continuat prin a reflecta la absurditatea procesului său, la incoerența pseudo-juridică care disimulează fărădelegea regimului. În fapt, legea e orice dictează Putin. Tot restul, avocați, procurori, judecători, nu se află acolo decât ca recuzită, pentru a se pretinde că există un stat de drept acolo unde lipsește cu desăvârșire.

„Voi vorbi acum despre actualul meu proces. La început am refuzat să iau parte la el. Mulțumită acestui fapt am avut ocazia de a reciti Procesul, un roman de Franz Kafka, în timpul ședințelor de judecată. Actuala situație din țara noastră are multe în comun cu lumea pe care o locuiește în roman eroul lui Kafka. Trăim cu aceeași absurditate și același arbitraru, camuflate de respectarea formală a unor proceduri pseudo-juridice.”

„Iată-ne acuzați aici de «discreditarea armatei», dar nimeni nu explică ce însemnă acest lucru sau cum diferă ea de critica legitimă. Suntem acuzați de «diseminare deliberată de informații false» fără ca cineva să se deranjeze să demonstreze că informația e într-adevăr falsă. Regimul sovietic a folosit exact aceleași metode când eticheta drept minciună orice fel de critică. Tentativele noastre de a dovedi veridicitatea acestei informații sunt pedepsite ca și cum ar fi infracțiuni [...] Suntem condamnați la închisoare fiindcă ne îndoim că agresiunea contra unei țări vecine e îndeplinită de dragul păcii și securității internaționale.”

„E absurd.”

„Eroul lui Kafka nu avea nici cea mai vagă idee, până la finalul romanului, despre natura acuzațiilor care i se aduceau. Dar, oricum, e găsit vinovat și executat. În Rusia o acuzație e anunțată formal, dar e imposibil de înțeles în contextul legii și al logicii. Spre deosebire de eroul lui Kafka, noi chiar înțelegem de ce suntem închiși, arestați, condamnați sau uciși: Suntem pedepsiți fiindcă îndrăznim să criticăm autoritatea. Acest lucru este complet interzis în Rusia contemporană.”

Orlov a înșirat apoi câteva dintre numele miilor de ruși care au fost încarcerați pentru criticarea guvernului și a războiului, după care a continuat: „În ultimele zile au înhățat, pedepsit și chiar încarcerat oameni numai pentru că au venit la memorialele victimelor epurărilor politice pentru a-i cinsti memoria lui Aleksei Navalnîi cel asasinat, un om remarcabil, curajos și onest. El nu și-a pierdut niciodată optimismul și credința în viitorul țării noastre, nici măcar în condițiile extrem de dificile care au fost puse la cale special pentru el.”

„Autoritățile se luptă cu Navalnîi chiar și după ce a murit; le e frică de el chiar și după moartea lui, și au dreptate să le fie frică. Ele distrug memorialele create de popor în amintirea lui. Fac acest lucru fiindcă speră să demoralizeze acea parte a societății ruse care încă își mai asumă răspunderea pentru țara ei. Aceasta e o speranță falsă.”

 „Ne amintim mesajul lui Aleksei: «Nu vă dați bătuți.» Iar eu voi adăuga la el: Nu vă pierdeți cu firea, nu vă pierdeți optimismul. Adevărul este de partea noastră. Cei care au condus țara în această groapă reprezintă vechiul, șubredul, perimatul. Ei nu pot vedea limpede viitorul, ci doar imagini false din trecut, mirajele «grandorii imperiale».”

În fine, Orlov s-a adresat însuși completului de judecată, funcționarilor guvernamentali și magistraților în general. Firește că el știe prea bine, ca oricine care a studiat istoria URSS, că un dictator nu poate impune regimul autoritar de unul singur. Are nevoie de mii de colaboratori. Ultimele cuvinte ale lui Orlov le-au fost adresate.

„Bineînțeles că nu toți dintre voi ați crezut în acest sistem represiv. Uneori regretați că sunteți forțați să participați la toate acestea. Însă vă spuneți: Și ce pot face eu? Nu fac altceva decât să urmez ordinele superiorilor. Legea e lege.”

„Vouă vă vorbesc, onorată instanță și celorlalți care mă acuzați: Vouă nu vă este frică? Nu vă este frică să vedeți în ce se transformă țara voastră, țara noastră, pe care probabil că și voi o iubiți? Nu vă este teamă că nu numai voi, dar și copiii voștri și - Doamne ferește! - nepoții voștri vor fi nevoiți să trăiască în această absurditate, în această distopie?”

„Nu puteți conștientiza adevărul vădit, anume că mașinăria de represiune îi va aplatiza mai devreme sau mai târziu și pe cei care au pornit-o și ajutat-o? Acest lucru s-a întâmplat de nenumărate ori de-a lungul istoriei [...]”

„Nu am certitudinea deplină că aceia care au creat și implementat «legile» anticonstituționale, ilegale, ale Rusiei se vor confrunta cu persecuția judiciară. Însă pedeapsa va urma cu siguranță. Copiilor sau nepoților voștri le va fi rușine să vorbească despre munca și faptele taților, mamelor și bunicilor lor. Același lucru îl vor păți și cei care comit acum crime în Ucraina. Aceasta, cred eu, e cea mai teribilă pedeapsă. Și e inevitabilă [...]”„Nu regret nimic.”

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA